Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
mai 09, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2389 vizualizari
E legală! Ba nu-i legală! Ba e legală!
În timp ce ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu i-a transmis prin presa naţională reclamaţiile primarului Ilie Bolojan, pe marginea deciziei de tăiere a sporurilor acordate medicilor şi asistenţilor de la spitalele orădene, iar edilul i-a răspuns tot aşa (respectiv prin Facebook), prefectul Ioan Mihaiu a atacat în instanţă Hotărârea nr. 439 din 3 mai 2018 a Consiliului Local Oradea. Nu a mai făcut gestul, precum predecesorul său Claudiu Pop, de a cere Municipalităţii să reanalizeze cele găsite în neregulă. Astfel, actul prin care aleşii liberali de la Oradea au rectificat bugetul pe anul curent pare că conţine şi asptece ce nu sunt conforme cu reglementările naţionale dictate de Guvern.
„Potrivit normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale nu pot contraveni reglementărilor din actele normative de nivel superior (Legi, H.G., O.G., etc.). Deși există acte normative superioare hotărârii de consiliu local care reglementează modul de elaborare a bugetelor spitalelor publice și de stabilire a cuantumului sporurilor în domeniul medical, prin HCL 439/03.05.2018, care modifică limitele minime stabilite printr-o Hotărâre de Guvern (act normativ superior hotărârii de consiliu local), a fost încălcată competența materială a Consiliului Local întrucât acesta nu poate adopta acte administrative decât în baza și în executarea actelor normative cu forță juridică superioară, iar nu acte care să modifice astfel de acte. De asemenea, HCL 439/03.05.2018 nu este motivată în fapt și în drept, cuprinzând în preambul doar prevederi generale, or motivarea actului administrativ este o condiție obligatorie pentru legalitatea acestuia, iar lipsa motivării duce la nulitatea de drept a actului. Mai mult, nu s-a respectat procedura specială, incidentă Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1043/2010, unde se prevedere faptul că bugetele spitalelor publice din rețeaua administrației publice locale fac parte din bugetul consolidat al UAT, iar aprobarea bugetului propriu de venituri și cheltuieli al acestora se face după pargurgerea etapelor specifice procedurii (șefi secție -> comitet director -> consiliu de administrație -> ordonator principal de credite), or în cazul de față nivelul sporurilor au fost impuse prin HCL, procedura nefiind astfel legală sau transparentă”, a transmis azi (9 mai) Cancelaria Prefectului de Bihor.
Cum este deja pe rol procesul în contencios administrativ, potrivit legislaţiei în vigoare, prevederile HCL 439/2018 sunt suspendate de drept până la o sentință judecătorească definitivă. Deci nu pot produce efecte.
Reamintim că primarul Bolojan a spus la Digi 24, dar şi-a susţinut punctul de vedere şi pe reţeaua de socializare (link), că hotărârea cu pricina este „perfect legală” şi că, de fapt, ministrul Vasilescu nu ştie ce anume conţine acel document.
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0