Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 12, 2011 Andrei Şandor Actualitate 2 2349 vizualizari
Zeci de șoferi au așteptat impacientați pe ambele maluri ale Crișului Repede momentul în care pot lua în stăpânire cel de-al 6-lea pod rutier de pe raza Municipiului Oradea. Podul Sovata, construit prin efort bugetar propriu al Primăriei, este circulabil începând de miercuri, 12 octombrie. Astfel, constructorul timișorean a reușit să se țină de înțelegerea nescrisă prin care a promis că va preda obiectivul de Ziua Oradiei, deși termenul de finalizare asumat prin contract ar fi fost 25 octombrie. Azi, după ce, de la ora 14, pietonii au putut deja traversa râul folosind puntea cea nouă, la ora 18 a venit și rândul mașinilor să testeze această investiție a Municipalității. Aproximativ 300 de cetățeni s-au adunat pe margine pentru a fi martorii deschiderii efective a podului menit să contribuie la descongestionarea traficului orădean. Știut fiind că primarul Ilie Bolojan urăște festivismele exagerate,o nimeni nu ar fi trebuit să se aștepte la tăiere de panglică și la cuvântări. Singura parte mai oficială a momentului de la ora 18 a fost permiterea de către edili ca primul autoturism care trece peste Podul Sovata să fie unul în care a luat loc o fetiță pe nume Victoria, minora fiind o bravă luptătoare cu o boală incurabilă. Mașinile au început să circule în voie peste pod, iar primii aproximativ 300 de șoferi au avut parte de o surpriză din partea firmei executante (SC CCCF Drumuri și Poduri Timișoara). Conducătorii auto (dar și un grup de copii spectatori) au primit în amintire fanioane special create pentru această zi. Au fost prezenți la momentul inaugural simplu și câțiva reprezentanți ai administrației locale, dintre care îi menționăm pe primarul Bolojan, pe viceprimarul Gheorghe Carp, pe directorul tehnic Mircea Ghitea și pe șeful CSM – Florin Birta. Șeful Primăriei spune că mai sunt niște retușuri de efectuat pe malul drept al Crișului Repede și că acestea vor dura încă aproximativ două săptămâni.
Podul a început să fie construit în octombrie 2010. Valoarea totală a contractului semnat cu firma timișană este de 11,85 milioane lei (+ TVA). Noua construcție care traversează Crișul Repede ar trebui să ajute la o mai rapidă legătură între două zone solicitate ale orașului: Bulevardul Dacia/str. Sovata și str. Cazaban/str. Splaiul Crișanei.
httpvhd://www.youtube.com/watch?v=XoKsoNI1ke8
[nggallery id=484]
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
cinste Bolojan