Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 20, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1483 vizualizari
Mini-vacanța de Sf. Maria a dat idei unor transfugi care au sperat, poate, că polițiștii de frontieră bihoreni au plecat și ei la mare sau la munte. Vineri, 16 august, în cursul serii, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş a depistat în zona de responsabilitate două persoane de sex masculin, care nu-şi justificau prezenţa în zonă. Cei doi bărbați au fost depistați la circa 200 m de frontieră şi au fost conduse la sediul sectorului, așa cum cere procedura. Potrivit datelor primite de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea, cei doi pedestrași s-au dovedit a fi din Afganistan, având vârsta de 29 și 33 de ani. Duminică, oamenii de la același sector de Poliție de Frontieră au prins două persoane de sex masculin care, și ele, mergeau pe jos, pe câmp, spre linia de frontieră. „Persoanele în cauză au fost depistate la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră şi conduse la sediul sectorului pentru cercetări și s-a stabilit că este vorba despre doi cetăţeni georgieni, în vârstă de 33, respectiv 53 de ani”, spune inspectorul Loredana Ghencean de la ITPF. Toate cele 4 persoane au recunoscut că intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României cu scopul de a ajunge în spaţiul Schengen. Prin urmare, oamenii legii au întocmit dosare penale pe numele fiecărui transfug oprit din drum, acuza fiind tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0