Ploaie de afgani în Bihor. Este vorba despre persoane care încearcă să treacă ilegal granița cu Ungaria. Cel mai recent caz este cel al unei mame cu trei copii, cei 4 fiind găsiți în toaleta trenului internaţional care circulă pe ruta Brașov – Budapesta. Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea, captura a fost făcută miercuri, 9 iulie, la ora 6:35. Polițiștii de frontieră verificau trenul și așa au depistat cele patru persoane ascunse în cabina de WC. Cercetările întreprinse au dezvăluit că femeia era mama celor 3 copii (cu vârste între 5 si 7 ani). Precum ceilalți afgani pe care cei de la ITPF i-au descoperit în urmă cu câteva zile aproape de frontieră, și acești călători din tren sunt solicitanți ai statului de azilant în România. Mama copiilor le-a declarat oamenilor legii că intenționa să ajungă în spaţiul Schengen. Reprezentanții ITPF Oradea au întocmit în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.