Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
ian. 27, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1597 vizualizari
Directorul general al ADR Nord-Vest, Marcel Boloș, și directorul executiv Sanda Cătană au fost prezenți la bilanțul pe 2014 al Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI), compartimentul din Primăria Oradea care se ocupă de scrierea și de implementarea de proiecte din fonduri nerambursabile. Ca fost șef al DMPFI, Boloș a putut asista la trecerea în revistă a proiectelor finalizate în 2014 (ex: modernizarea blocurilor operatorii de la Spitalul Județean și Spitalul „Dr. Gavril Curteanu”, Parcul Salca sau Centrul de reintegrare socială) și la expunerea listei cu principalele proiecte care ar trebui finalizată până la 1 ianuarie 2016. În caz contrar, diferența de finalizat se suportă de la bugetul local, după cum a accentuat actualul director general al ADR Nord-Vest. Desigur, munca depusă de către cei de la DMPFI este consistentă, însă, aparent, hărnicia ar putea avea și efecte nu tocmai pozitive. Se știe deja că sunt anumite proiecte cu emoții, nu doar pentru conducerea Primăriei Oradea, ci, din câte se pare, și pentru cei de la ADR. Sanda Cătană a subliniat faptul că DMPFI nu are resurse suficiente pentru asigurarea unei implementări fără surprize neplăcute, dat fiin numărul foarte mare de proiecte. Vreo 25 sunt cele care ar urma să fie terminate în cursul acestui an, data limită pentru decontări pe Programul Operațional Regional 2007 – 2013 fiin 31 decembrie 2015.
Potrivit celor spuse marți de șefa din cadrul ADR Nord-Vest, proiectele cu risc vor fi luate în vizor de Ministerul Dezvoltării Regionale, iar în cel mai rău caz se poate ajunge chiar și la rezilierea contractelor. „Trebuie ca, până în aprilie – mai, să dovedim că le putem duce la bun sfârșit”, a precizat Sanda Cătană, menționând că ADR va srpijini cât de mult posibil Municipalitatea în procesul de implementare a proiectelor aflate în ultima fază și care vor fi etichetate drept „cu risc”. Marcel Boloș a exemplificat aceste proiecte cu semnul întrebării: Complexul Nymphaea, reamenajarea din Piața Unirii și pasajele rutiere de pe șoseaua de centură. Întrebat la concret despre ce anume ar trebui să se întâmple cu un proiect pentru ca Ministerul de resort să decidă rezilierea contractului de finanțare, Boloș a declarat pentru bihorstiri.ro că punctul principal de încercare este finalizarea licitației pentru execuția lucrării. Cu alte cuvinte, teoretic, dacă totul e în ordine cu proiectul și au fost definitivate și procedurile privind firma / firmele care vor construi, nu ar mai trebui să avem emoții prea mari. Și tocmai ca element asigurator în plus, ADR Nord-Vest va veni și mai des în teritoriu pentru supraveghere, consultarea graficelor de lucrări și alte chestiuni direct legate de implementare. Marcel Boloș crede că nu ar fi o idee inspirată rezilierea unui contract aflat pe ultima sută de metri a implementării și asta pentru că e foarte puțin probabil ca Ministerul să găsească un alt proiect pentru care să aloce acei bani astfel încât acesta din urmă să poată fi demarat și finalizat înainte de 1 ianuarie 2016. Deci, în principiu, puține șanse pentru rezilieri, însă există temerea neterminării la termenul stabilit, moment în care Primăria Oradea va trebui să scoată și alți bani din buzunar și nu doar pe cei aferenți cofinanțării inițiale.
„E șansa orașului să implementeze proiecte mari care nu apasă pe bugetul local”, a spus directorul Boloș. Iar viceprimarul Mircea Mălan, cel care răspunde de DMPFI, a ținut să asigure că „vor fi implementate la timp toate” (proiectele în derulare).
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0