Vizitatori la Primăria Oradea. După cei mici care au venit prin Școala Altfel, sediul administrației locale orădene a primit reprezentanții Colegiului Național de Apărare. Luni, 14 aprilie, sub conducerea generalului…
Categorie: Administrație
Cruță arborii bătrâni de pe terenul Selinei
Pe harta zonelor verzi amenajate din Municipiul Oradea ar trebui ca, încă în acest an, să apară un nou parc. Altul decât vreunul dintre cele despre care conducerea Primăriei a…
Municipalitatea scoate la mezat 100.000 mp de teren pentru canalizarea tehnică a orașului
Încă de la sfârșitul anului trecut, conducerea Oradiei a anunțat intenția de a îngropa cablurile care pocesc acum mai ales clădirile monument din centrul istoric. Apoi, la începutul anului curent,…
Parcul Salca va fi inaugurat în 1 iunie (FOTO)
Terenurile pentru care Municipalitatea a intrat chiar și în procese cu samsarii imobiliari, situate în apropiere de Lotus Center, sunt aproape de momentul în care vor deveni parc în toată…
Orădenii care au câini necipați sunt așteptați în Parcul 1 Decembrie și în Parcul Olosig
Conform promisiunii, Municipalitatea redemarează activitatea de microcipare gratuită a câinilor cu stăpân. Vineri, 11 aprilie, cetățenii care dețin astfel de animale de companie pot merge, între orele 9 si 17…
Imensă „surpriză” în pragul concursului pentru city manager: directorul Florea e unic candidat!
Zvonurile anunțate și de bihorstiri.ro, cum că cel pentru care a fost „inventat” fotoliul de administrator public al Municipiului Oradea este Eduard Florea (foto), par să se adeverească. Deși avem…
Vremea nu ține cu bugetul sărac al orădenilor. Termoficare SA repornește încălzirea centrală!
Ne-am bucurat prea repede pentru încălzirea vremii care a dus la oprirea furnizării agentului termic pentru încălzirea centrală a locuințelor din Oradea și Sânmartin. Societatea Termoficare SA a anunțat duminică…
Bolojan nu s-a lăsat: Proiectul cu spațiile pentru Muzeu a fost respins și a II-a oară de majoritatea din CL Oradea
Primarul Ilie Bolojan a suferit un nou eșec în lupta sa pentru mutarea în Cetatea Oradea a Muzeului Țării Crișurilor. Vineri, 4 aprilie, în ședința extraordinară a Consiliului Local (foto),…
Încă un pic și ar trebui să înceapă și lucrările de pe dealul Ciuperca (FOTO)
Proiectul transfrontalier finanțat prin Programul Operațional Regional care vizează transformarea dealului Ciuperca în parc public amenajat ca la carte stă să înceapă. Viceprimarul Mircea Mălan a anunțat ieri că lucrările…
3 nopți calde = oprirea încălzirii centrale în Oradea și Sânmartin
Pe moment cel puțin, caloriferele orădenilor și celor din comuna Sânmartin care sunt clienții sistemului centralizat de încălzire nu vor mai fi calde. Termoficare Oradea SA a anunțat miercuri, 2…
Orădenii care folosesc lemne sau petrol pentru încălzirea locuinței sunt așteptați la ASCO
Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) anunță că de săptămâna asta va plăti ajutorul termic pentru cei care își încălzesc locuinţele cu combustibili solizi sau lichizi. Concret, cetățenii în cauză se…
Scrisoarea lui Bolojan către primarii din ZMO. Pregătiri pentru Oradea City
Planul e clar. Peste 10 ani, dacă lucrurile merg conform intențiilor șefului de acum al administrației locale orădene, Zona Metropolitană va fi o singură unitate administrativ teritorială. „Oradea City” ar…
Bolojan și Popuș nu au trecere pe lângă Duțu de la ANRM
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duțu, a refuzat să satisfacă cererile primarilor Ilie Bolojan și Lucian Popuș. Edilul de Oradea și cel de Sânmartin i s-au adresat…
Economiile făcute de CAO prin licitații aduc în Bihor încă 28 de milioane de euro pentru rețele de apă/canal (VIDEO)
Aproximativ 28.000.000 euro, bani ce rezultă de pe urma licitațiilor făcute de Compania de Apă Oradea (CAO), vor putea fi investiți tot în județul Bihor ca urmare a acceptului în…
Delorean a demisionat din AGA de la Eurobusiness Parc reclamând dictatura Municipalității
Scandal în toată regula, joi, în ședința ordinară din martie a Consiliului Local Oradea pe tema modificărilor pe care Direcția Economică a Primăriei le-a propus în privința modului în care…
Solicitarea Prefecturii privind colaborarea Romprest – Poliția Locală e la mâna Consiliului Local
Deși și-a manifestat sprijinul (moral) pentru ideea primarului Ilie Bolojan, care ar vedea un Palat administrativ în fosta Garnizoană mai degrabă decât Muzeul Țării Crișurilor, prefectul Claudiu Pop nu primește…
Piața Decebal ca „zonă crepusculară”: culori înșelătoare la legume și fructe
Una dintre mândriile ADP Oradea, noua față (adică noul acoperiș) de la Piața Agroalimentară Decebal dă fiori clienților. Și vânzătorilor, ce-i drept! De când a fost montat acel plexiglas ales…
Primăria Oradea recrutează city manager. Se așteaptă dosare de candidați!
Persoanele care se simt în largul lor în materie de administrație publică, care se descurcă cu cele 18 legi, hotărâri de Guvern și Ordonanțe de Urgență care sunt solicitate în…
250.000 lei pentru 18 proprietari de teren pe tronsonul 4 al viitorului drum expres
Primăria Oradea merge înainte cu demersurile premergătoare construirii drumului expres care va lega zona Rogerius de zona podului abandonat de la Silvaș. După ce în precedentele ședințe ale Consiliului Local…
Prefectul Pop: „Ar fi oportun să avem în Oradea un Palat Administrativ”
După ce tocmai l-a anunțat pe primarul Ilie Bolojan că îi retrimite spre abrogare hotărârea de Consiliu Local prin care Poliției Locale i se dădea voie să „terorizeze” populația în…




