Primăria Oradea prin Direcția Tehnică a achiziționat un număr de 64 de bănci de odihnă, care au fost amplasate în trei zone ale orașului, respectiv Parcul Libertății – 49 de…
Categorie: Administrație
Statuia Generalului Traian Moșoiu și piațeta care o găzduiește au fost reabilitate
Lucrările de reabilitare a statuii Generalului Train Moșoiu au fost finalizate. Acestea au început în data de 20 martie, sub supravegherea restauratorului Lipot Ștefan, angajat al Muzeului Oraşului Oradea –…
Parcare gratuită de Sărbătorile Pascale
Primăria Municipiului Oradea informează cetățenii că, având în vedere Sărbătorile Pascale, luni, 22 aprilie (a doua zi a Paștelui Catolic), precum și luni, 29 aprilie (a doua zi a Paștelui Ortodox),…
Centenarul Oradiei: statuia lui Iuliu Maniu, semn al recunoștinței orașului
Joi, lângă Catedrala Greco-Catolică Sf. Nicolae, pe str. Iuliu Maniu, în prezența reprezentanților administrației publice locale, a reprezentanților Episcopiei Ortodoxe și a Episcopiei Greco-Catolice, a reprezentanților unităților militare, unităților de…
Acoperișul Palatului Episcopal Greco-Catolic va fi refăcut până la mijlocul lunii iunie
Primăria Oradea a demarat lucrările de refacere a acoperișului Palatului Episcopal Greco-Catolic, devastat în urma unui incendiu în vara anului 2018. După obținerea autorizației de construire, ordinul de începere a…
S-au aprobat indicatorii tehnico-economici revizuiți pentru o parte din blocurile cuprinse în programul de reabilitare termică
În cadrul ședinței Consiliului Local de miercuri, 17 aprilie, s-au aprobat mai multe proiecte de hotărâri cuprinzând indicatori tehnico-economici revizuiți pentru reabilitarea termică a unor blocuri de locuințe din Oradea.…
Primăria Oradea va cofinanța realizarea Centrului de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea
În ședința Consiliului Local de miercuri, 17 aprilie, a fost aprobată documentația tehnico-economică faza Studiu de fezabilitate, precum și indicatorii tehnico-economici și contribuţia proprie aferente investiției ”Dezvoltarea Centrului de Transfer…
Proiecte importante la Țețchea
Primăria comunei Țețchea derulează, în această perioadă, o serie de proiecte importante. Introducerea canalizării, modernizarea și extinderea unei școli, înființarea unui centru medical sau asfaltarea de drumuri sunt doar câteva…
Bugetul Municipiului Oradea pe anul 2019 prevede 42% pentru investiții
Primarul Ilie Bolojan a susținut miercuri o conferință de presă în care a prezentat principalele aspecte ale proiectului de buget al municipiului Oradea, proiect care a fost supus apoi aprobării…
Lângă Spitalul Județean se va construi o parcare supraterană
Primarul Ilie Bolojan a vorbit în cadrul conferinței de presă de miercuri de intenția Primăriei Oradea de a realiza o parcare supraterană lângă Spitalul Clinic Județean de Urgențe Oradea, care…
Se vor asfalta toate străzile nemodernizate din cartierul Mihai Eminescu
Primarul Ilie Bolojan a susținut azi, 17 aprilie, o conferință de presă în care a prezentat detalii despre modernizarea a 10 străzi din Cartierul Mihai Eminescu, proiectele de hotărâri privind…
Liniile de autobuz vor fi deviate în Oradea în zilele de 18 şi 20 aprilie
Pentru buna desfǎşurare a manifestǎrilor dedicate împlinirii a 100 de ani de administraţie româneascǎ în Oradea şi judeţul Bihor, la solicitarea Direcţiei Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente din…
Expoziția stradală „General Traian Moșoiu” deschide manifestările prilejuite de Centenarul Oradiei
În cadrul manifestărilor dedicate Centenarului, a avut loc marți în Piața Unirii, deschiderea oficială a expoziției stradale „General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea”.…
Centenar Oradea 1919-2019. Programul evenimentelor din 16 – 20 aprilie
Primăria Oradea reamintește că, în perioada 16-20 aprilie vor avea loc evenimentele dedicate împlinirii a 100 de ani de administrație românească, pentru Oradea, acest moment marcând debutul unei noi perioade…
Luni va avea loc dezbaterea publică privind proiectul bugetului municipiului Oradea pentru anul 2019
Luni, 15 aprilie 2019, începând cu ora 17:00, în Sala Mare a Primăriei municipiului Oradea va avea loc prezentarea și dezbaterea bugetului local pe anul 2019. Sunt invitați reprezentanții mass-media,…
Se închide circulația rutieră pe câteva artere din zona centrală, în vederea pregătirii manifestărilor din 20 aprilie
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat vineri, la solicitarea Direcției de Organizare Evenimente, închiderea circulației rutiere pe câteva străzi din zona centrală, în vederea pregătirii manifestărilor dedicate…
Se reabilitează strada Calea Bihorului
În cursul acestei săptămâni, viceprimarul municipiului Oradea Florin Birta s-a întâlnit cu locuitorii de pe strada Calea Bihorului pentru a discuta detalii legate de proiectul privind reabilitarea străzii. Proiectul prevede…
Ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei, în vizită în Bihor
În data de 11 aprilie 2019, ora 10:00, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor a avut loc o întrevedere între Ioan MIHAIU, prefectul judeţului Bihor și Saker Malkawi, ambasador al Regatului…
Programul Centrului de sacrificare și comercializare a mieilor din Piața Ioșia
Administraţia Domeniului Public Oradea, împreună cu Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, anunţă deschiderea Centrului de comercializare și sacrificare a mieilor din cadrul Pieţei Ioşia, cu ocazia sărbătoririi…
„Caravana Meseriei” la Cadea
Miercuri dimineața, Asociația „Bihor West Professional”, organizație al cărui membru fondator este și Consiliul Județean Bihor, având principal obiectiv implementarea și coordonarea proiectul dedicat sistemului de învățământ dual în județul…




