Încă o unitate de învățâmânt din Oradea urmează să fie reabilitată termic. Este vorba de Școala Gimnazială Ioan Slavici, de pe Calea Clujului, nr. 193 Astfel, vineri, 25.04.2025, orele 15:00…
Categorie: Administrație
A început recepția la Campingurile moderne din Vadu Crișului, Șuncuiuș și Bratca
Joi, 24 aprilie 2025, a început recepția la terminarea lucrărilor la campingurile moderne din Vadu Crișului, Șuncuiuș și Bratca. La recepție au participat mai mulți reprezentanți din cadrul Consiliului Județean…
Lucrări de toaletare și doborât arbori în perioada 28 aprilie – 2 mai
Primăria Municipiului Oradea informează cetățenii că, în perioada 28 – 29 aprilie 2025, prin intermediul operatorului S.C. RER Vest S.A., se vor desfășura lucrări de toaletare și doborâre a arborilor aflați în…
Oradea, model de succes în utilizarea fondurilor europene: vizita oficială a comisarului european Piotr Serafin
Oradea a fost astăzi gazda unei vizite oficiale de înalt nivel, marcând o nouă recunoaștere la nivel european a performanțelor administrației locale în atragerea și implementarea fondurilor europene. Comisarul european…
Organizarea sesiunilor de instruire a președinților și a locțiitorilor secțiilor de votare din județul Bihor
În vederea desfășurării alegerilor prezidențiale și locale parțiale programate pentru data de 4 mai 2025, Instituția Prefectului – județul Bihor a coordonat sesiunile de instruire cu președinții și locțiitorii celor…
85% stadiul lucrărilor la Inelul Metropolitan, între Băile Felix și Oșorhei
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a susținut astăzi, 24 aprilie, o conferință de presă pe șantierul Inelului Metropolitan, pe lotul 2, cuprins între Băile Felix și Oșorhei. La conferință,…
Programul Cimitirului Municipal de Paștile Morților
Duminică, 27 aprilie 2025, accesul publicului în Cimitirul Municipal Rulikowski va fi prelungit, fiind permis în intervalul orar 8-21. Cu excepția zilei de duminică, programul de funcționare și taxa auto…
Etapa de inventariere a arborilor din Oradea – un pas esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a fondului verde urban, îngreunat de atitudini necooperante
Municipiul Oradea a demarat, începând cu data de 21 martie 2025, activitățile de inventariere și evaluare a stării de sănătate a arborilor aflați pe domeniul public, ca parte a proiectului…
S-a semnat contractul cu Lufthansa pentru zborurile Oradea – München
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, și Monica Dobruțchi, managerul general Lufthansa pentru România, Bulgaria și Moldova, au semnat miercuri contractul pentru operarea zborurilor Oradea – München. La semnarea contractului…
Primăria Oradea reamintește: sesiunea de bugetare participativă este deschisă până la 29 iunie
Primăria Municipiului Oradea reamintește cetățenilor că sesiunea de bugetare participativă, lansată în data de 16 aprilie 2025, este în plină desfășurare. Orădenii pot depune propuneri de proiecte până în 29…
Fitch menține Oradea în categoria cu „Cea mai ridicată credibilitate”
Agenția Internațională Fitch Ratings a reconfirmat în data de 14.04.2025 calificativele de rating pentru Municipiul Oradea, după cum urmează: pentru împrumuturi pe termen lung în valută: BBB- pentru împrumuturi pe…
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principele Radu – în vizită oficială la Primăria Oradea
Marţi, 22 aprilie 2025, Primăria Oradea a avut onoarea de a-i primi pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și pe Alteța Sa Regală Principele Radu, în cadrul unei vizite…
Constructor desemnat pentru decolmatarea Lacului Vida
Marţi, 22 aprilie, asocierea de firme SC Vest Build SRL (lider de asociere) și SC Infra Expert AD (asociat 1) a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor…
106 ani de la eliberarea Oradiei: o zi a memoriei, recunoștinței și responsabilității
Luni, 21 aprilie 2025, Municipiul Oradea a celebrat 106 ani de la eliberarea orașului și instaurarea administrației românești, într-un moment de profundă încărcătură istorică și simbolică. La fel ca în…
Situaţia încasării taxelor şi impozitelor locale la 31 martie
Încasările din taxe și impozite la bugetul local au crescut cu peste 18 milioane lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria…
Restricții de circulație temporare în Piața Unirii pentru buna desfășurare a concertului Loredanei
Comisia municipală de circulație s-a întrunit azi, 17 aprilie, pentru a analiza solicitările care privesc restricționări ale traficului în municipiu. Comisia a dat aviz pentru: Restricționarea temporară a traficului în…
Incident la o conductă de gaz pe str. Ecaterina Teodoroiu – circulație închisă temporar
Primăria Oradea informează că, în cursul zilei de astăzi, a fost semnalată o spargere la o conductă de gaz pe strada Ecaterina Teodoroiu, la intersecția cu sensul giratoriu spre Louis…
Modificări la traseele liniilor 13 si 722 de autobuz în perioada 22 aprilie – 27 aprilie
OTL informeată utilizatorii liniilor 13 si 722 de autobuz că, ȋn perioada 22 aprilie – 27 aprilie, din cauza lucrărilor edilitare care se vor efectua pe str. Louis Pasteur, traseul…




