Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 28, 2013 Andrei Şandor Politică 0 1552 vizualizari
Au făcut-o și în ședința din 19 noiembrie a Consiliului Local Oradea, dar au reluat tema „scoaterii” chiriașilor din casele Municipalității și de la tribuna partidului. Lidera femeilor democrat-liberale, Adelina Coste (foto), critică Primăria Oradea pentru decizia de a schimba destinația a aproximativ 700 de locuințe deținute de Administrația Imobiliară Oradea, în care, în cea mai mare parte, locuiesc chiriași.
Nu mai vrem chiriași, ci afaceriști
După cum a anunțat însuși primarul Ilie Bolojan, ca strategie de viitor, intenția este ca locuințele Municipalității situate în centrul istoric, care se eliberează pe cale naturală, să nu mai fie reatribuite altor cetățeni care cer casă de la Primărie, ci să devină spații cu altă destinație astfel încât ele să poată fi scoase la vânzare către privați. Privați care, teoretic, ar trebui să aibă destui bani pentru a le renova fațadele într-un termen cât mai scurt. Dorința Municipalității nu a fost pe placul PDL și nici al UDMR care au cerut clarificări în ședința de plen, însă explicațiile directorului Cristian Beltechi (AIO) și ale viceprimarului Ovidiu Mureșan (PSD) nu s-au dovedit a fi convingătoare.
Primăria cea cinică
Joi, 28 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, consilierul local Adelina Coste s-a arătat indignată de modul în care Primăria aproape că îi împinge spre moarte pe chiriași pentru a recupera apartamentele aflate în fodntul municipal. Doar că, atenționează democrat-liberala, în caz de contracte legale și valabile, dreptul de folosi locuințele se transferă automat copiilor aflați în întreținere și trecuți pe repartiție. „Cât de cinic trebuie să fii ca edil pentru a vâna arborarea steagului de doliu la poarta imobilelor din Centrul istoric din dorinţa de a verifica dacă nu cumva răposatul era chiriașul unei locuințe sociale, ca să-i schimbi imediat destinația? Desigur, numai după ce aparţinătorii vor achita achită tariful pentru ultimul drum spre capelă, triplat recent prin proiectul de majorare a taxelor şi impozitelor locale”, a punctat Coste, criticând tangențial și potențiala majorare a taxei percepute de ADP pentru transportul decedatului.
Să vedem contractele!
De asemenea, socotind că, dacă Primăria are de gând să facă așa ceva înseamnă că există o „supraofertă de spații locative”, Adelina Coste spune că „numărul cazurilor îndreptățite să primească o locuință socială este extrem de redus”. Adică așa ar trebui să fie, motiv pentru care pedelista solicită prezentarea şi publicarea listei titularilor contractelor de închiriere pentru spații cu destinația de locuință precum și lista actuală a tuturor spațiilor cu această destinaţie.
Poate vreți bordeluri…
Arătând că majoritatea apartamentelor care mai sunt ale Primăriei se află în curți comune și clădiri cu multe locuințe, deci nu vor avea, teoretic, foarte mulți pețitori care și-ar deschide business-uri acolo, Coste nu exclude ca graba Municipalității să se datoreze intenției de „fiscalizare saloanelor de masaj erotic şi a caselor cu felinar roşu”. Vehemența reprezentantei Opoziției din Consiliul Local Oradea este „susținută” de detaliul conform căruia în alte orașe cu locuințe ale Primăriei situate în centrul istoric nu a fost schimbată destinația acestora. Exemple: Sighișoara, Brașov sau Sibiu.
Pericol de mafie imobiliară
PDL Oradea se teme de apariția unor fenomene gen Timișoara: prin „vânzarea cu oric preț a acestor spații putem să ajungem în situaţia Timişoarei, unde o comunitate etnică face legea în centrul istoric, după ce a acaparat sute de imobile, din care proprietarii şi chiriaşii de bună credinţă au fost obligaţi să se mute. Asemenea practici mafiote pot înflori şi la Oradea dacă Primăria va schimba destinaţia şi va scoate la mezat aceste spaţii fără să aibă acceptul proprietarilor din vecinătate”, a declarat joi consilierul democrat-liberal.
Orădenii sunt săraci
Referitor la spusele primarului Bolojan, care ducea lipsa brandurilor consacrate din zona centrală, Adelina Coste îi transmite edilului liberal că acest lucru nu se datorează lipsei de spații comerciale, ci sărăciei generale din Oradea: „Populaţia nu are putere de cumpărare, salariul mediu net în Oradea fiind cu 100 de euro sub cel realizat la nivel naţional – 1.200 lei faţă de 1.600 lei)”.
Șefa femeilor din PDL Bihor se miră și de atitudinea consilierilor PSD, care, în opinia ei, chiar dacă sunt la Putere împreună cu PNL, ar fi trebuit să nu susțină acest proiect „antisocial” prin care se încalcă, culmea, valori ale social-democrației, „protecţia socială a persoanelor vulnerabile” fiind una dintre ele.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0