Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
ian. 17, 2012 Florin Coman Actualitate 1 2140 vizualizari
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute astăzi la Prefectura Bihor, prefectul Gavrilă Ghilea a lansat acuzaţii asupra senatorului liberal Cornel Popa. Ghilea îl condamnă pe senator pentru încercarea de a origaniza proteste împotriva guvernului la Oradea şi susţine că Popa ar fi încercat, fără succes însă, să mobilizeze galerie FC Bihor la mitinguri.
“Forţe politice încearcă să folosească aceste proteste în scopuri personale. Unii membri ai PNL, adică senatorul Cornel Popa şi fostul lider al studenţilor Adrian Dume, au încercat să organizeze manifestaţii şi sâmbătă şi duminică. Din fericire nu prea au reuşit”, a spus Ghilea. “Am informaţii că senatorul Cornel Popa a încercat să mobilieze galeria FC Bihor. Doar o parte din suporteri au protestat însă şi au fost paşnici”, mai suţine Ghilea. De altfel prefectul a recunoscut că suporterii bihoreni nu au antecedente şi nu pot fi acuzaţi de scandaluri şi vandalism.
Ghilea s-a arătat mulţumit de faptul că orădenii s-au comportat paşnic şi şi-a exprimat solidaritatea cu premierul Emil Boc în ceea ce priveşte evenimentele de la Bucureşti. “Într-un stat de drept este regretabil că se întâmplă asta şi este bine că jandarmeria şi-a făcut datoria şi a oprit turbulenţele”, crede prefectul.
Ghilea a mai precizat că măsurile de austeritate luate de guvern, chiar dacă nu au fost populare, au efecte benefice care s-ar putea pierde cu uşurinţă în doar câteva luni, dacă se continuă cu acest comportament.
“În calitate de garant al legii, fac apel la calm şi discernământ, în special din partea partidelor şi a sindicatelor” a declarat acesta. “Este tentant să fie folosită vocea străzii în an electoral dar nu este corect. Trebuie să ne exprimăm prin vot. Puterea se poate pierde sau câştiga la urne”, a mai transmis Ghilea.
sept. 17, 2020 0
apr. 24, 2019 0
dec. 09, 2018 0
aug. 08, 2018 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
Ghilea sa isi vada de luceferii lui