Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 11, 2012 Andrei Şandor Actualitate 1 1704 vizualizari
Partea de dialog al lui Ilie Bolojan cu oamenii de afaceri invitați la prezentarea strategiei economice pentru 2012 – 2016 nu s-a potrivit cu socotelile de „acasă”. Miercuri, 11 martie, la Hotel Continental, în prezența a aproximativ 150 de diverși investitori din Oradea și a mai multor membri PNL și PSD, managerul firmei Sintezis, Andrei Bondor (foto stânga), a acuzat: „Majoritatea licitațiilor sunt făcute (aranjate)!”.
Licitații aranjate? Unde? La Primăria Oradea?
Chiar dacă nu s-a referit în mod explicit la cele organizate de Primăria Oradea, omul de afaceri nici nu a făcut precizarea că Municipalitatea condusă de liberalul Bolojan ar fi ceva diferit față de celelalte entități care scot la licitație diferite lucrări sau achiziții publice. Atins destul de tare cu aceste acuze, mai ales că, în ultima vreme, administrația locală și-a făcut un tilul de glorie din faptul că banii publici nu mai sunt risipiți ca pe vremea fostelor conduceri ale orașului, Ilie Bolojan a ținuit să precizeze foarte clar că, în mandatul său, licitațiile organizate de Primăria Municipiului Oradea „sunt transparente” și că „nu există licitații cu final așteptat”. Așa cum a mai făcut-o și cu alte ocazii, edilul a ținut să menționeze că, pe lângă transparență, stilul adoptat de administrația Bolojan cu privire la licitații a făcut ca anumite prețuri (precum asfaltările) să scadă cu 40%. De asemenea, șeful Primăriei i-a explicat lui Bondor că Primăria ajută firmele locale, dar fără să discrimineze: „Dacă o firmă e umăr la umăr cu una străină, câștigă cea din Oradea. Însă, dacă cea locală e sub cea din afară, licitația va fi câștigată de aceasta din urmă. Nu avem ce face!”.
Să aibă și Oradea un brand!
Pe lângă problema licitațiilor, Andrei Bondor a cerut ca și Oradea să aibă cât de repede un brand al ei, precum alte orașe din țară: Cerbul de Aur pentru Brașov, Festivalul Peninsula pentru Târgu Mureș sau luptele medievale pentru Sighișoara. „Străinii spun că nu au ce vedea la Oradea. Doar clădirile reabilitate nu vor atrage turiștii”, spune Bondor, care a făcut o referire voalată și la modul în care Expo Varadinum, tradiționalul târg de bunuri organizat de firma lui, a fost dat la o parte. „Să fie un brand, fie că-i spunem târg sau festival. Doar tarabe să nu fie!”, i-a solicitat omul de afaceri primarului. Replica lui Bolojan nu a întârziat să apară. Primarul în funcție s-a arătat de acord cu Andrei Bondor în privința necesității brandului, dar a spus că acesta nu are cum fi altceva decât unul care se leagă de patrimoniul imobiliar deosebit de care se bucură Oradea. Adică Cetatea sau mult lăudatele clădiri. De asemenea, edilul-șef consideră că este nevoie și de evenimente cultural-artistice care să completeze oferta turistică a municipiului. „Ar fi riscant să facem acum o campanie de genul ‘Veniți să vizitați Oradea!’ ”, consideră Ilie Bolojan, care pare favorabil ideii de stabilire a unui brand, dar nu înainte de finalizarea reabilitării Cetății Oradea. Sau/și a derulării proiectului de refacere a Pieței Unirii.
Administrație, dar și ceva politică…
Miercuri, 11 aprilie, s-a derulat primul episod tematic din șirul prezentărilor pe care candidatul USL la Primăria Oradea le vrea în vederea popularizării strategiei pe care social-liberalii o propun pentru mandatul 2012 – 2016. La evenimentul moderat de consultantul Dacian Palladi (susținător al candidaturii lui Bolojan în 2008) au venit câțiva dintre cei mai importanți privați la bugetul local, dar și alți oameni de afaceri. Aceștia au putut asculta concepția actualului primar despre parcurile industriale, despre dezvoltarea infrastructurii rutiere, despre cum ar putea fi exploatat Aeroportul din Oradea și despre facilitățile oferite de administrația locală pentru atragerea de investiții noi și mari. Primarul municipiului l-a adus cu el și pe Eduard Florea, șeful Direcției Economice, care a făcut o prezentare pe larg a politici fiscale practicate de administrația locală. Manifestarea – care poate fi categorisită la acțiunile de precampanie – s-a bucurat și de prezența a doi dintre cei trei co-președinți ai USL Bihor: senatorii Ioan Mang (PSD) și Cornel Popa (PNL). Ambii li s-au adresat afaceriștilor din sala de la Hotel Continental, încercând să-i convingă pe actualii și viitori investitori că social-liberalii vor face totul (inclusiv la nivel guvernamental) pentru ca business-ul bihorean și orădean să se dezvolte cât mai bine și pentru ca, astfel, județul și municipiul să se dezvolte mai departe și ele.
[nggallery id=827]
apr. 27, 2017 0
sept. 13, 2016 0
mart. 15, 2016 0
iun. 03, 2013 1
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0