Actualizat aprilie 14th, 2025 11:22 PM
nov. 29, 2010 Andrei Şandor Actualitate 0 2357 vizualizari
Construcția inaugurată permite, printre altele, suplimentarea debitelor deficitare de apă potabilă şi industrială pentru Marghita, dar și prelevarea debitelor pentru alimentarea cu apă potabilă în sisteme centralizate a localităţilor rurale aparţinând de comunele Suplacu de Barcău, Balc, Abram şi Abrămuţ. Per total, în Bihor, 32 de sate şi, eventual, alte localităţi rurale din aval. Totodată acest obiectiv hidrotehnic permite prelevarea aproape totală a debitelor de apă industrială, captarea existentă pentru unităţile industriei petroliere din zonă și reducerea pericolului de inundare în aval prin atenuarea debitelor. Întreaga investiție, executată de firma Repcon, se ridică la suma de 144,59 milioane lei.
Barajul are prevăzute lucrări de evacuare a apelor mari, respectiv deversor frontal din beton cu profil practic, cu trei deschideri de câte 12 m. Acumularea este proiectată pentru o capacitate de 15,1 milioane mc de apă. După cum specialiștii au explicat de mai multe ori pe parcursul șantierului, importanța barajului de la Suplac este deosebit de importantă prin reținerea pe teritoriu românesc a impresionantului volum de apă din perioadele de viitură. Astfel, debitul afluent al râului Barcău va fi diminuat în secțiunea de frontieră. Prin urmare, riscul de inundații pe teritoriul Republicii Ungare este și el mult redus.
La evenimentul tăierii panglicii au luat parte o serie de oficialități împărțite în mai multe delegații. Partea română a fost reprezentată de Dan Carla – împuternicitul Guvernului României în cadrul Comisiei hidrotehnice româno-ungare, Anna Peter- secretarul Comisiei hidrotehnice româno-ungare, David Csaba – directorul general de la „Apele Române”, Pasztor Sandor- directorul executiv al Administrației Bazinale de Apă „Crișuri”, respectiv subprefectul Cristian Bitea. De asemenea, au putut fi remarcați și câțiva oameni politici bihoreni: Szabo Odon (președinte executiv al UDMR Bihor), democrat-liberalul Radu Pentie (adjunctul Gărzii Naționale de Mediu și candidat la funcția de președinte al PDL Bihor) și Dorin Corcheș, președintele PDL Oradea).
Oaspeții din Ungaria au fost următorii: Kling Istvan- împuternicitul Guvernului Ungariei în cadrul Comisiei hidrotehnice ungaro-române, Kothai Laszlo – director general al Autorității de Management al Apei din Ungaria și Domahidy Laszlo – secretarul Comisiei Ungaria – România.
Pentru a vedea imagini de la inaugurarea de luni, 29 noiembrie, accesați GALERIA FOTO atașată.
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0