Pentru a demara o acțiune în vederea reprimirii banilor plătiți în chi de taxă auto, bihorenii trebuie să depună o petiţie la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (Oradea – Centrul…
Categorie: Actualitate
A nins cu pedeliști în weekend, la inaugurarea pârtiei de la Nucet – FOTO
Sâmbătă, 12 februarie, a fost tăiată panglica investiției de aproape 6 milioane euro, din care partea leului a fost dată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. De menționat că, deși…
Producătorilor bihoreni li se dă o șansă de a pătrunde mai ușor pe rafturile de la Real
La întrevederea în premieră a participat însuși Michel Lamoot, directorul general pe România al lanțului de hypermarketuri precizat. Firma Real are în vedere dezvoltarea unui program de informare şi sprijinire…
Reabilitarea Teatrului (de Stat) ar trebui finalizată până în 28 martie
Conform deconturilor deja făcute, mai este nevoie de 4,3 milioane lei pentru finalizare. În vâltoarea evenimentelor de separare a părții maghiare de cea română în cadrul Teatrului orădean, Municipalitatea (care…
A murit și bunica șoferului din Fordul distrus de camion pe Calea Clujului
Femeia călătorea pe bancheta din spate a mașinii, lângă prietena în vârstă de 20 de ani a nepotului ei. Dintre cele două pasagere din spate, tânăra a fost cea care…
Moștenitorul orădean de la Roșia Montană se crede în centrul unei conspirații – VIDEO
De fapt, scopul primordial al întâlnirii pe care Cosma a solicitat-o ziariștilor din Oradea a fost anunțarea faptului că a luat o țeapă de la o firmă de avocatură bucureșteană…
David Bryan se antrenează pentru Eurovision făcând sex filmat de webcam
De data asta, site-ul ziarului menționat publică o înregistrare video în care frontman-ul formației care va reprezenta România la runda finală din concursul Eurovision face sex fără menajamente. Din câte…
Aviz credincioșilor prea moderni: fără spovedanii via iPhone!
„Pentru a-i ajuta pe penitenţi să facă o pregătire cât mai bună în vederea primirii sacramentului Spovezii, Biserica Catolică s-a îngrijit întotdeauna să le ofere acestora, în catehisme şi în…
Razie de weekend prin cluburi și pe drumuri. Amenzi de peste 100.000 lei – FOTO
Conform unui comunicat de duminică al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor, s-a acţionat pe drumurile publice și în localurile cu program prelungit, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale…
Controale încrucișate la ITM: Bihorul verifică munca din Satu Mare, iar Sălajul verifică Bihorul
Inspectorul-șef al ITM Bihor, Nicolae Hoduț (foto) spune că descinderile în teren s-au desfăşurat prin delegarea inspectorilor de muncă pe raza altor judeţe, în intervalul orar 09:30 – 15:30. Oamenii de…
Feeling Dance Oradea inițiază gratuit în zumba și tango argentinian
Ora de dans gratuită va avea loc de la ora 16, iar cei care prind gustul (și pașii) pot continua cursul, fie că este vorba despre fete sau despre băieți.…
Dr. Chipurici a fost făcut cavaler templier!
Șeful DJT apare acolo cu sabie deasupra capului și într-o ținută pe care mulți nu au văzut-o decât în filme. Conform comentariului protagonistului, pozele sunt de la „înnobilarea ca și…
Domesticirea pescărușilor pe Podul Intelectualilor – VIDEO
Precum în cazul porumbeilor care se adună buluc pe corso atunci când cineva iese să le arunce firimituri de pâine, nici pescărușii nu au refuzat hrana, oferind în același timp…
S-au izbit frontal, aburiți de alcool, lângă blocul Cicero
Din fericire, niciunul dintre conducătorii auto implicați nu au fost grav răniți, ceea ce confirmă încă o dată că bețivii au un Dumnezeu al lor. Un alt aspect îmbucurător este…
Promit consolidarea malului periculos în cadrul pietonalizării din centrul Oradiei
La începutul anului, la un moment dat, primarul Ilie Bolojan declara pentru portalul nostru că a discutat problema tronsonului periculos din aval de Podul Ferdinand cu dorectorul ABA, Pasztor Sandor,…
Proiectul Aparegio a primit undă verde de la Bruxelles. Încep licitațiile!
Având în vedere OK-ul primit, Compania de Apa Oradea, instituția care gestionează Aparegio (fiind operator regional în materie de apă/canal), a trimis deja spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice managementul…
Au rămas aproape goi în timpul probelor de la Balul Balurilor – FOTO
Distracția a avut loc, ca de obicei, la discoteca No Problem și a adunat în mod regulamentar și susținători înfocați și gălăgioși ai colegilor din arenă. Vineri seara, reprezentanții celor…
Poliția Locală la Club Bali
Poliția Locală a găsit un morman de gunoaie (foto) împodobit și cu un brad aruncat după sărbătorile de iarnă. Se pare că movila de deșeuri de tot felul nu aparține nici…
Frații Micula au blocat strada Teatrului
Vineri, 11 februarie, spre mirarea/revolta șoferilor, pentru o lucrare utilitară a cărei beneficiar este holdingul Transilvania General Import Export, accesul pe strada Teatrului a fost blocat. Motivul: o racordare la…
ASCO plătește banii pentru încălzirea cu lemne a locuințelor
Cetățenii în cauză trebuie să se prezinte la casieria ASCO, camera 24, între orele 8:00 – 14:30, până vineri, 18 februarie (inclusiv). De precizat că drepturile bănești pot fi ridicate…




