Două pensionări la județ: Smaranda Scridon și Liviu Blaj

Datorită prevederilor legislației în vigoare, Consiliul Județean Bihor trebuie să se despartă de doi oameni importanți: de Smaranda Scridon – directorul economic al instituției, respectiv de contabilul-șef Liviu Blaj (foto).…

CJ Bihor nu se lasă: a votat înființarea teatrelor Iosif Vulcan și Szigligeti Szinhaz

Ședință fierbinte joi, 24 februarie, a aleșilor bihorenilor. Poate nici nu atât bugetul, ci dezbaterea modificărilor privind hotărârile aferente intențiilor de reorganizare a instituțiilor de cultu a făcut ca la…

Proxeneți/traficanți de minore orădeni trimiși în judecată – VIDEO

Cinci orădeni (cu vârste între 17 și 50 de ani), sunt propuși pentru trimitere în judecată pentru activități de crimă organizată. La începutul acestei luni, oamenii de la Brigada pentru…

Protectorul consumatorilor bihoreni, Sebastian Secoșan, judecat în stare de arest – UPDATE

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a șefului Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor (OJPC), Sebastian Secoșan (foto), cel…

Ambulatorul Maternității orădene ar putea fi terminat mai repede

După ce au anunțat finalizarea părții cu vestiarele noi de la Maternitate, cei de la Primăria Oradea se opresc și la șantierul amplu de la ambulatorul Spitalului Clinic de Obstretică şi…

Ioan Lucian într-o nouă funcție: șef mare la UNPR

Înainte ca cineva să creadă că președintele Federației Patronilor Bihor s-a băgat în politică și i-a luat locul lui Gheorghe Pintea în fruntea UNPR, trebuie menționat că abrevierile reprezintă Uniunea…

Huszar Istvan (președinte de ședință): Stimați colegi, luăm o pauză?!

Bilă neagră pentru plenul Consiliului Local Oradea, reunit miercuri, 23 februarie. I-a durut în șpiț de ședința pentru care au primit și indemnizațiile de rigoare. Excepție de la critică fac consilierii…

Fântâna din girația turbo va avea forma Cetății Oradea

Consiliul Local a aprobat în ședința de miercuri, 23 februarie, realizarea unei fântâni arteziene în noul sens giratoriu de pe malul stâng al Crișului Repede, cel străpuns de șinele de…

Lovitură de teatru cu reorganizarea Teatrului de Stat: Prefectura spune Revocați!

Miercuri, 23 februarie, prefectul Județului Bihor, Gavrilă Ghilea, a anunțat că a solicitat oficial Consiliului Județean (CJ) să reanalizeze în vederea revocării toate hotărârile aferente așa numitei reorganizări a instituțiilor…

Pichetarea de la Oradea a Congresului UDMR ar putea fi faultată

Anunțată pentru una dintre zilele în care UDMR se va afla în plin Congres la Casa de Cultură a Sindicatelor de la Oradea, manifestația sindicală prin care se dorește blocarea…

Au aprobat scumpirea încălzirii pentru orădeni! Doar PSD s-a opus

Aproape ca prin brânză a trecut de plenul Consiliului Local (CL) Oradea propunerea conducerii urbei legată de suportarea de către populație a majorării tarifului energiei termice. În ședința ordinară de miercuri,…

Doctorii Brisc și Romanul – desemnații Universității din Oradea

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate miercuri (23 februarie), rectorul Universității din Oradea (UO), Cornel Antal (foto), a făcut două anunțuri legate de principalele spitale din rețeaua Municipalității. Pe…

Lovitură aplicată mafiei de legume-fructe din Bihor

O cantitate de 12 tone de legume, fructe și alte mărfuri au ajuns pe mâna polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Poliției bihorene. Marţi, 22…

Nimeni nu vrea să construiască parcare în zona Tribunalului

Termenul limită pentru depunerea ofertelor vizând construirea unei parcări supraetajate în spatele clădirii Tribunalului Bihor a expirat ieri (22 februarie). De parcă ar fi un film în reluare, se pare…

CJ dezbate bugetul și modifică deciziile privind cele două Instituții de Spectacole

Joi, 24 ianuarie, aleșii Bihorului se vor întruni pentru a adopta bugetul pe 2011 al Consiliului Județean (CJ). De asemenea, conform ordinii de zi care apare pe convocatorul semnat de…

Actorul Daniel Vulcu preocupat de Cuvinte

În faza premergătoare ședinței de plen a Consiliului Local, Comisiile de specialitate se întrunesc pentru discutarea diverselor subiecte. De regulă, în afară de cele trecute pe borderouri, consilierii locali ridică…

Relațiile de muncă discutate la Oradea cu Gheorghe Barbu, secretar general al Camerei Deputaților

Consiliul National al IMM-urilor (CNIMM) organizează joi, 24 februarie, la hotelul Maxim din Oradea, un eveniment menit a aduce în atenție importanța legislației în materie de relații de muncă. La conferința…

Doi orădeni, hoți cu repetiție, arestați preventiv

În cursul zilei de luni, 21 februarie, poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au reţinut în Arestul IPJ Bihor doi cetățeni din Oradea, de 21,…

Primăria Oradea amenajează Padișul

Oradea va mai avea un spațiu verde relativ nou, dar amenajat ca la carte în premieră. Este vorba despre așa numitul Parc Padiș (foto), situat în apropiere de restaurantul Casa Piraților…

De Dragobete, Phoenix cântă la Casa de Cultură a Sindicatelor

Orădenii nostalgici își pot lua porția de muzică rock românesc legendar, mulțumită venirii în oraș a actualei încarnări a grupului Phoenix. Trupa condusă de veteranii Nicolae Covaci și Ovidiu Lipan…