Explicațiile recente ale vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Bihor, Kiss Alexandru, cu privire la modul în care funcționează programul Corn și Lapte pentru școlari au provocat o reacție dură din partea…
Categorie: Actualitate
Petrom și Rompetrol au scumpit din nou carburanții
Principalii doi jucători de pe piața carburanților din România au decis să majoreze prețurile practicate în propriile lor stații. Astfel, începând de marți, 30 august, benzinele și motorinele comercializate de…
Redenumesc iar cele două teatre din Oradea
Nebunia „teatrală” continuă în Municipiul Oradea. După repetate împărțiri, redenumiri, contestări, reveniri și reîmpărțiri, numele celor două instituții de cultură (contestate) sunt din nou subiect de discuție. Marți, 30 august,…
Poștă și CEC la Primăria Municipiului Oradea
O decizie amânată în ședința ordinară de acum două luni a fost readusă în discuția aleșilor locali orădeni în cadrul întrunirii de azi (30 august). Este vorba despre închirierea a…
Apărătorul lui Paprika are trecere pe lângă magistrații Judecătoriei Oradea
La noul termen de azi (30 august) în cazul lui Kiss Iuliu (alias Paprika – foto), judecat pentru ucidere din culpă, judecătorul a fost favorabil cererilor înaintate de avocatul celui…
S-au izbit frontal la Lugașu de Jos
Un bătrânel de 71 de ani a ajuns la spital luni dimineața, în urma unui nou accident rutier care s-a petrecut pe DN 1, pe raza comunei Lugașu de Jos.…
Școală managerială pentru potențialii afaceriști
Marți, 30 august, prin intermediul unei scrisori electronice, prim-vicepreședintele Consiliul Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii, orădeanul Ioan Mintaș a anunțat „cea mai recentă inițiativă a forului pe care…
Octavian Bot se antrenează pentru noua sesiune parlamentară
Cum altfel dacă nu prin transmiterea către presă a unei noi declarații politice? Profitând de ideile „inovatoare” ale actualei Puteri, care ar dori comasarea alegerilor locale cu cele generale prin…
Bilanț pozitiv al patrulelor comune româno-maghiare din zonele turistice
Colaborarea remarcabilă între Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor și Căpitănia de Poliție a județului Hajdu-Bihar s-a concretizat și în această vară prin acțiunea de patrulare comună în zonele turistice.…
Marș pentru bolnavii de diabet în Parcul 1 Decembrie
În ziua în care va debuta al 9-lea Congres al Federației Române de Diabet Nutriție și Boli Metabolice (FRDNBM), orădenii pot și ei dărui sănătate. Miercuri (31 august), de la…
Au fentat bugetul de stat cu peste 32.000 lei
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul IPJ Bihor lucrează la două cazuri în care protagoniștii au prejudiciat bugetul central. Pe de o parte, cel cercetat este un…
2,6 milioane lei pentru iluminatul public din Oradea
Aleșii orădenilor vor aproba în ședința de azi (30 august)indicatorii tehnico-economici pentru realizarea infrastructurii de reţele electrice pentru iluminatul public în 3 zone ale municipiului. Este vorba despre cea de…
Din nou târg pentru fermierii bihoreni la Era Shopping Park
Ideea de acum 3 ani a președintelui Consiliului Județean Bihor, Radu Țîrle, pare una de succes. În primul weekend din septembrie, parcarea de la Era SHopping Park va găzdui iar…
Ministerul Educației e varză la Geografie: județul Timișoara??
O greșeală impardonabilă tronează de câteva ore pe portalul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului. În cadrul comunicatului care centralizează situația participării la proba scrisă de luni (29 august) la…
Adelina Coste ar putea demisiona din PDL Bihor
Șefa Cancelariei Prefectului de Bihor, Adelina Coste, este propunerea oficială a filialei PDL Bihor pentru funcția de subprefect al județului. Coste, care îndeplinește și funcția de secretar general adjunct al…
Bihorul e în top la candidați eliminați de la Bacul de toamnă
Din totalul de 240 de eliminați de la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat din acest an, 14 aparțin județului Bihor. Cu acest număr de candidați care au vrut…
Cornel Lupău, șeful OTL din epoca Filip, a murit
Unul dintre oamenii cei mai ținuți în palmă de fosta administrție PD(L) a Municipiului Oradea, Cornel Lupău, a murit. Fostul director general al Regiei de Transport Local (OTL) a decedat…




