Revelionul Copiilor sărbătorit cu dulciuri la Era Park

Cei mai mici dintre orădeni sunt aşteptaţi în data de 30 decembrie, începând cu ora 11.00 la Era Park. Copiii vora vea la dispoziţie două ore în care se vor…

Peste 9.000 de lei pentru modernizarea drumului Husasău de Tinca – Mierlău

Consililul Judeţean Bihor finanţează cu peste 9.000 de lei modernizarea unor porţiuni de drum între localităţile Husasău de Tinca şi Mierlău. Consilierii au aprobat documentaţia tehnică necesară iar lucrările vor…

De Crăciun, pompierii au mărșăluit 4 km pentru a ajunge la un incendiu

Între 24 și 26 decembrie, pompierii bihoreni nu au stat liniștiți. Aceștia au fost nevoiți să intrevină la stingerea unui număr de 5 incendii. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU)…

La final de an AJOFM Bihor scoate la concurs 70 de joburi

Ultima săptămână a anului 2011 vine cu 70 de oferte de locuri de muncă pentru orădenii care apelează la AJOFM BIhor. Absolvenţii de studii superioare au la dispoziţie 12 oferte…

Ambulanța Bihor tot nu are conducere completă

În mod normal, sub bradul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor ar fi trebuit să fie așezați trei noi șefi: directorii medical și tehnic, respectiv asistentul-șef. Aceste posturi erau vacante,…

Exemplul lui Bolojan: demolează și propriul garaj!

Mai indirect, primarul Ilie Bolojan a transmis cetățenilor nervoși că li se demolează garajele din prejama blocurilor că până și el va cădea victimă a proiectului de realizare de locuri…

O singură pârtie omologată în Bihor pentru amatorii de schi

Orădenii care au parte de vacanţă între Crăciun şi Anul Nou se pot bucura de zăpadă pe complexul de pârtii de schi Piatra Grăitoare din Vârtop, singurul omologat din judeţ.…

Furtișag și vandalism de Crăciun în centrul Oradiei

Cineva a rămas fără bani pentru felicitarea de Sărbători pe care trebuia să o trimită sau pur și simplu s-a servit – cu nesimțire și tentă penală – din mostrele…

Pericol pe drumurile bihorene: vizibilitate redusă!

Administrația Națională de Meteorologie a emis în dimineața de luni, 26 decembrie, o avertizare prin care atenționează șoferii din 3 județe că au de a face cu o ceață foarte…

Zeci de femei din Bihor au beneficiat gratuit de testul Babeş Papa Nicolau

În preajma sărbătorilor, Organizaţia Femeilor Liberale Bihor a desfăşurat acţiunea “Ai grijă de sănătatea ta”. Acţiunea a vizat verificarea stării de sănătate a unui număr de 77 de femei din…

Spectacol magic în fum de tămâie la Moszkva Caffe

Spectacolul Hibernal al Ad Hoc a avut loc joi seara în Moszkva Cafe în premieră. Publicul a avut parte de un show inedit care a început cu lămpi stinse, în…

Bătaie între gojdiști și eminescieni la Oradea (FOTO)

Cu o seară înainte de Ajunul Crăciunului, Discoteca No Problem a răsunat de „războiul” inter-liceal organizat de Super Class Events și botezat Balul Secolului Oradea – Highschool Battle. Părțile beligerante…

Ex-primarul Oradiei, Petru Filip, are site personal

Cetățenii din Colegiul uninominal 3 în care a fost ales senatorul Petru Filip (foto), dar nu doar ei, au acum ocazia să urmărească și mai ușor activitatea parlamentară a ex-președintelui…

Senatorul Popa l-a „colindat” pe Regele Mihai I

În a doua zi în care familia regală a primit colindători pe domeniul arădean de la Săvârșin, printre cei care au vestit Nașterea lui Iisus s-a numărat și o delegație…

Pompierii orădeni sting focuri, salvează oameni și mai și colindă de Crăciun

Gest frumos al angajaților de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana”. Pompierii Detaşamentului 1 Oradea, au știut să se mobilizeze, au strâns daruri şi au pregătit și colinde pentru…

Moșul luat la rost la Primărie: „La gară nu mi-ai dat cadou!” (FOTO / VIDEO)

Negocieri „dure” între copii și Moș Crăciun. Locația: în Piața Unirii, chiar în fața clădirii Primăriei orădene. Datorită condițiilor meteo, deplasarea prin oraș s-a realizat cu ajutorul unei calești. În…

Moş Crăciun a sosit astăzi la gara din Oradea (FOTO)

Sute de copii s-au înghesuit astăzi pe peronul Gării de Nord Oradea, acolo unde chiar Moş Crăciun şi-a făcut apariţia, la ora 10.00. Moşul a venit încărcat cu peste 400…

Aeroportul de la Oradea are terminal nou și așteaptă traficul adevărat (FOTO)

Următoarea (posibilă) venire a lui Ion Țiriac pentru partida de vânătoare de la Balc se va putea consuma în condiții mult mai moderne. Vineri, 23 decembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Radu…

Început de sfârșit pentru Grădinița Waldorf de la Oradea?

Primăria Oradea (mai) are de rezolvat rapid o problemă în noul an: găsirea de finanțare pentru ca Grădinița nr. 36 să poată funcționa în continuare în actuala locație. În caz…

Începe vacanța de iarnă

De azi, 23 decembrie, teoretic după ultima oră de curs, copiii din învățământul preuniversitar intră în vacanța de iarnă. Pauza va fi de 3 săptămâni, elevii urmând să se întoarcă…