Una dintre puținele fabrici orădene rămase în picioare după evenimentele din decembrie 1989, Sinteza, are o nouă structură a acționariatului. Potrivit presei de specialitate, în ultima ședință din 2011 a…
Categorie: Actualitate
Motorină mai scumpă
Anul nou înseamnă o nouă scumpire și în ceea ce privește combustibilii. Din cauza majorării cu 4,4% a accizelor, începând cu data de 1 ianuarie 2012, și prețul la pompă…
2012 – începe sistemul educațional cu clasă pregătitoare!
O serie de prevederi ale Legii Educației aflată în vigoare vor începe să aibă efect din anul școlar 2012/2013. Adică din toamna acestui an. Printre ele se numără și mult…
2,1 milioane euro așteaptă la prima tragere Loto 6/49 din 2012
Românii care cred că s-au născut în zodia norocului își vor putea pune la înccrecare șansa jucând la Loto în contul primei extrageri din noul an. Având în vedere că…
Revelion în centrul Oradiei: muzică, șampanie și inconștiență (VIDEO/FOTO)
După un început timid (20 – 30 de persoane), programul artistic organizat de Municipalitate pentru trecerea în anul 2012 s-a dovedit a fi unul destul de atractiv pentru oameni. Chiar…
Sute de mii de sărbătoriți in prima zi a noului an
Un număr de aproape 602.000 de români pot continua petrecerea de Revelion, aproape fără întrerupere, cu ocazia onomasticii. 1 ianuarie este (și) ziua Sfântului Vasile cel Mare, personajul inspirând foarte…
10 ofițeri absolvenți de Academie repartizați pe străzile din Bihor
Începând cu data de 1 ianuarie 2012, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor se îmbogățește cu 10 ofițeri. Aceștia sunt absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și ai…
Accidente mult mai rentabile în 2012
Polițele RCA vin în noul an cu limite mult majorate în ceea ce privește despăgubirile, indiiferent că este vorba despre pagube materiale sau despre răniri și/sau decese. Comisia de Supraveghere…
Pentru un chef de Revelion neînfocat
După principiul ‘a preveni e mai bine decât a repara’, pompierii bihoreni atrag atenția petrecătreților și a celor care organizează party-uri în nopatea dintre ani să aibă mare grijă. Iată…
Vezi aici ce plecări/sosiri de trenuri au fost anulate la Oradea!
În perioada 31 decembrie-3 ianuarie au fost anulate mai multe trenuri care trec prin staţia Oradea, atstfel: Trenul Regio 3640, ruta Oradea (3.47)-Bratca (4.50) nu circulă în zilele de 31…
Prognoza de Revelion la Oradea: Frig, nori şi fără zăpadă
Orădenii care sperau să vadă fulgi de nea la cumpăna dintre ani trebuie să-şi ia gândul de la zăpadă. În schimb, celor care au decis să participe la petrecerea organiazată…
Vezi farmaciile şi centrele medicale deschise pentru urgenţe, de Revelion!
Orădenii care au nevoie de ajutor medical în perioada 31 ianuarie-2 ianuarie au la dispoziţie câteva cabinete medicale şi farmacii la care pot apela pe raza judeţului Bihor, astfel: Centre…
Gratuitate totală pe tramvaiele și autobuzele orădene
Cei care nu vor fi prea obosiți după cheful de Revelion vor putea să se „răzbune” pe scumpirile periodice operate de OTL. În data de 1 ianuarie 2012, orădenii sau…
Piticii şi-au sărbătorit Revelionul în avans, cu muzică şi dans (FOTO)
Revelionul Copiilor a luat startul ora 16.00 în Orăşelul Copiilor din Oradea. Cei mai mici dintre orădeni au fost îmbiaţi cu muzică şi dans, oferite de Meda Music şi Vouge…
Cartelele lui Filip bântuie Primăria Oradea
Criticată, la vremea respectivă, de mulți dintre cei care, acum, aplaudă orice idee a administrației liberale, sistemul de cartele comandat de fostul primar Petru Filip a renăscut. Intenția de a…
Piața Cetate – raiul vânzătorilor de petarde
Cu toate că, de câteva zile, Poliția bihoreană raportează aproape zilnic diverse cantități de petarde capturate și persoane pedepsite pentru că vând astfel de produse, mai există pe piață destulă…
S-a redeschis Restaurantul Oradea – Butoiul de Aur (FOTO)
In prezenta a numerosi invitati, oficialitati locale si oameni de afaceri din Bihor, s-a redeschis Restaurantul Oradea, numit acum Butoiul de Aur. Localul este complet restaurat si seamana exact cu…
Peste 30.000 de petarde confiscate într-o singură zi
Joi, 29 decembrie, poliţiştii orădeni au continuat acţiunile de control în pieţele dinBihor pentru a depista comercianţii care vând petarde, pocnitori sau artifcii ilegal. Astfel, în piaţa din Beiuş, poliţia…
Referendumul din Biharia stă în stiloul lui Boc
Proiectul ApaRegio prin care gestiunea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare din comuna Biharia ar fi preluat de către Compania de Apă Oradea a iscat nenumărat discuţii în consilul…
Tinerii “Black Eagle” au strâns bani pentru doi copii bolnavi de cancer
În luna decembrie tinerii din clubul Leo “Black Eagle” din Oradea au organizat două evenimente caritabile menite să ajute copii bolnavi de cancer care au nevoie urgentă de operaţii. Primul…




