Pentru a doua oară în cariera sa prezidențială (după momentul 2007), Traian Băsescu este supus unui Referendum de demitere. 504.659 de bihoreni sunt înscriși pe listele electorale permanente. Și ei…
Categorie: Actualitate
În ziua decisivă pentru Traian Băsescu, țara va intona „Deșteaptă-te Române!”
Moment aproape predestinat: 29 iulie este Ziua Imnului României, iar în acest an este și ziua Referendumului pentru demiterea președintelui țării. Și orădenii sunt chemați, înainte sau după trecerea pe…
Înghesuială pentru doza de adrenalină de pe Podul Intelectualilor (FOTO)
Așa cum era de așteptat, cel mai gustat eveniment de până acum din cadrul Festivalului Vara Verde al celor de la Ecotop a fost (și încă mai este la ora…
Coșmarul de pe Teodoroiu devine realitate: drumul expres va fi finanțat!
Printre proiectele Municipalității pentru care s-a primit OK-ul de la Comitetul de selecție ce a analizat dosarele depuse pentru fonduri transfrontaliere se numără și cel al drumului rapid care va…
Angajații de la Spitalul de Recuperare și-au luat permis de conducere a computerului
În cadrul unui proiect de perfecționare a personalului angajat, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix bifează o reușită importantă. 72 de angajați ai unității medicale (medici, asistenți medicali,…
Pasajul Vulturul Negru intră în hora reabilitării
Firma Manconstruct a înaintat cea mai bună ofertă (prețul cel mai mic) pentru investiția pe care Municipalitatea orădeană vrea să o deruleze în vederea reabilitării Pasajului Vulturul Negru din centrul…
Jandarmul cel cinstit: a dat înapoi un portofel cu sute de lei și carduri bancare
Un orădean poate fi bucuros că angajații Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bihor sunt cinstiți și că sunt realmente în slujba cetățenilor. În orice situație. Chiar și în situația în…
Azi în Vara Verde: tiroliană peste Crișul Repede
Festivalul Vara Verde, organizat de Ecotop Oradea, este în desfășurare. După două zile (joi și vineri) în care cei interesați au putut urmări astrele din Șanțul Cetății și după turul…
Tensiunea și glicemia măsurate gratuit de Ambulanța Oradea
În ziua în care au sărbătorit cu oficialitățile împlinirea a 106 ani de la înființarea Societății de Salvare (inițiată de dr. Nicolae Minovici), angajații de la Serviciul de Ambulanță Județean…
Blaga, „șef al Mafiei Vămilor”, în pliantul USL pentru demiterea lui Băsescu
În ultimele zile de campanie pentru Referendumul de duminică, USL a împărțit și prin Oradea (chiar și în cutia poștală a Grădiniței de pe str. Moscovei) flyere în care se…
De unde banii pentru campania anti-Băsescu desfășurată de USL Bihor?
Se pare că grosul banilor necesari pentru panourile / bannerele / prismele electorale cu ajutorul cărora USL Bihor cheamă cetățenii la Referendum provin din zona PNL. Președintele PSD Bihor, Ioan…
În Bihor avem și profesori care au luat sub 3 la Titularizare
Admitere la liceu, Bacalaureat, admitere la facultate și examen de definitivat. Acesta din urmă e pentru profesori și se dovedește a fi o ocazie de care elevii pot profita pentru…
Interesant: USL conduce Ministerul de Interne, dar PSD se teme de fraudarea de către PDL a Referendumului
Abordare cel puțin interesantă a problemei Referendumului de către președintele PSD Bihor. Vineri, 27 iulie, Ioan Mang a declarat în fața ziariștilor că Traian Băsescu și PDL pregătesc „cea mai…
Pro Democrația Oradea își denunță șeful de la București și refuză monitorizarea Referendumului
Supărată pe președintele Asociației Pro Democrația (APD), profesorul Cristian Pîrvulescu, conducerea filialei orădene a asociației anunță că nu va participa la monitorizarea modului de desfășurare a Referendumului din 29 iulie.…
Spitalele Județean și Municipal vor avea blocuri operatorii modernizate din bani transfrontalieri!
Proiectul depus de Municipalitatea orădeană (împreună cu Universitatea/Clinica din Debrecen) în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră HU – RO și care vizează modernizarea și dotarea blocurilor operatorii de la principalele…
Turism cultural și Studii americane – 2 noi specializări la Oradea cu aprobare ARACIS
Universitatea din Oradea (UO) se bucură de încredere pe lângă Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS). În ședința din 26 iulie, acest for a aprobat 10…
Prefectul Pop către primari: Păstrați-vă demnitatea de român!
Prefectul județului Bihor, Claudiu Pop (foto), face apel la primari și le cere să nu se compromită implicându-se politic în desfășurarea Referendumului de duminică. Vineri, 27 iulie, reprezentantul Guvernului în…
De la căruță și vizitiu, Ambulanța a ajuns la șofer și telemedicină (FOTO)
Serviciul de Ambulanță Județean e în straie de sărbătoare. Se împlinesc 106 ani de la punerea în funcțiune a Societății de Salvare (la 1 august 1907), devenită ulterior Serviciul de…
Licitație la Primăria Oradea: Subaru 4WD cu preț de pornire 2.500 lei
În data de 3 august, Primăria Oradea va scoate la licitație diverse bunuri ale unor cetățeni împotriva cărora a fost declanșată procedura de executare silită. Printre bunurile care vor putea…
Viitorii studenți orădeni pregătesc alți bani: taxa de confirmare a locului
Alți bani, altă distracție. Universitatea din Oradea (UO) transmite că rezultatele parțiale de la sesiunea de Admitere din această vară vpr putea fi consultate începând de sâmbătă, 28 iulie, pe…




