Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 07, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1020 vizualizari
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), s-a desfășurat o acțiune de verificare a nivelului de salubrizare a cursurilor de apă, precum și a modului în care au fost întreținute şanțurile şi rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari în județul Bihor.
La acțiunea care s-a derulat în intervalul 06 – 29 iunie 2023, a participat o echipă mixtă, formată din reprezentanți ai: Instituției Prefectului – Județul Bihor, Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor, Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, Gărzii Forestiere Oradea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Bihor și Parcului Natural Apuseni.
Verificările în teren au acoperit 78 de cursuri de apă din 30 de unități-administrativ teritoriale (UAT) aferente și au vizat:
1. Modul în care au fost realizate măsurile și lucrările stabilite la verificările efectuate în anul 2022: în toate UAT-urile inspectate, lucrările au fost realizate corespunzător.
2. Existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă, precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor, care pot obtura scurgerile de apă, generând pagube cauzate de inundații: pe cursurile de apă verificate au fost identificate 2 depozite de deșeuri, pe valea Borumblaca.
3. Verificări ale modului în care au fost realizate și întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi: în cele 30 de UAT-uri verificate, s-a constatat că șanțurile și rigolele sunt întreținute corespunzător, fiind curățate și decolmatate în proporții situate între 70-85%.
4 Verificarea stării cursurilor de apă pe raza localităților: s-au identificat deșeuri pe malurile și în albia cursurilor de apă din 20 de UAT-uri, fără a se înregistra situații deosebite cauzate de neîntreținerea cursurilor de apă.
5. Verificarea zonelor nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundații în anul 2022 și stadiul măsurilor și lucrărilor de remediere realizate: nu s-au identificat zone nesalubrizate pe aceste cursuri de apă.
În baza acțiunilor de verificare întreprinse au fost trasate măsuri pentru remedierea deficiențelor către 28 de primării și au fost aplicate 2 sancțiuni cu avertisment.
„Nivelul de salubrizare la nivelul județului crește anual, și asta mă bucură. Este rodul acțiunilor de verificare pe care le-am efectuat periodic, în coordonare cu toate instituțiile cu atribuții de la nivelul județului. Împreună cu cetățenii și cu aportul edililor, județul Bihor devine un județ mai curat, mai sănătos și un model de bune practici pentru restul țării” a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
nov. 19, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0