Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
oct. 04, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 773 vizualizari
La data de 3 octombrie, în intervalele orare 07.00 – 12.00 și 18.00 – 22.00, pe raza Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita, respectiv în comunele Petreu și Suplacu de Barcău, județul Bihor, s-a desfășurat o acțiune de tip „razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În acțiune au fost angrenați 64 de polițiști, din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme explozivi și substanțe periculoase, criminalistic, de la protecția animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi, polițiști de frontieră, reprezentanți ai D.S.V.S.A. Bihor și ai Gărzii Forestiere Oradea.
Scopul acțiunii a fost prevenirea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri, a migrației ilegale, verificarea regimului de deținere a câinilor periculoși, verificarea asigurării condițiilor minime de adăpostire, hrănire, îngrijire, reproducție a animalelor, protecția și bunăstarea acestora, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Au fost efectuate filtre rutiere, în mai multe puncte, în cadrul acțiunii fiind controlate 211 autovehicule, legitimate 273 de persoane, prin utilizarea aplicației e-DAC, verificate 7 societăți comerciale, au fost verificați 4 agenți de pază, iar 7 persoane au fost conduse la sediul poliției.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 68.225 de lei. Astfel, 17 sancțiuni au fost aplicate unor participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, 15 sancțiuni au fost pentru nerespectarea legislației privind protecția animalelor, alte 20 potrivit prevederilor O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, 6 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 4 sancțiuni au fost pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și privind siguranța alimentelor, 2 sancțiuni au fost pentru delicte silvice, o sancțiune a fost la O.U.G. nr.97 din 2005 rep. privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Totodată, au fost confiscați 33,26 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 7.893 de lei, respectiv 21,78 de metri cubi de lemn foc confiscați faptic și 11,48 de metri cubi de lemn rotund confiscați valoric.
În cadrul acțiunii, în jurul orei 19.35, pe D.N.19/E, în localitatea Chiribiș, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din comuna Tăuteu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita, sub supravegherea unui procuror.
Astfel de activități operative vor fi organizate și în perioada următoare, în județul Bihor, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță în rândul comunităților locale. Acțiunile fac parte dintr-o serie de măsuri continue, luate de Poliția Română, pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0