Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
oct. 25, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 834 vizualizari
La data de 24 octombrie, în intervalul orar 18.00 – 22.00, în localitățile Săcueni și Valea lui Mihai, județul Bihor și pe raza Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai, s-a desfășurat o acțiune de tip „razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În acțiune au fost angrenați 43 de polițiști, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, polițiști de la rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistic din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai, de la Poliția orașului Săcueni, de la Biroul Rutier Marghita, de la Secția nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi, polițiști de frontieră, reprezentanți ai D.S.V.S.A. Bihor și ai Gărzii Forestiere Oradea.
Scopul acțiunii a fost prevenirea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, a delictelor silvice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri, a migrației ilegale, verificarea asigurării condițiilor minime de adăpostire, hrănire, îngrijire, reproducție a animalelor, protecția și bunăstarea acestora, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Au fost efectuate filtre rutiere, în mai multe puncte, în cadrul acțiunii fiind verificate, prin utilizarea aplicației e-DAC, 102 autovehicule și legitimate 148 de persoane, verificate 7 societăți comerciale, verificați 7 agenți de pază, iar 2 persoane au fost conduse la sediul poliției.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 20.455 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 2 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Astfel de activități operative vor fi organizate și în perioada următoare, în județul Bihor, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță în rândul comunităților locale. Acțiunile fac parte dintr-o serie de măsuri continue, luate de Poliția Română, pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 01, 2024 0
oct. 24, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!