Bucata de mobilier urban a fost depistată încă de acum 2 zile ca fiind blocată în apele Crișului Repede, la „cascada” din aval de Podul Ferdinand. S-a încercat și ieri aducerea la mal a băncii, dar fără succes. Azi, în schimb, exact ca în cazul unei salvări de om sau animal, pompierii orădeni de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” au acționat cu și mai multă seriozitate, implicând în acțiune și o barcă pneumatică și au încheiat cu bine misiunea. Nimeni nu știe cum a ajuns banca respectivă (una din lotul achiziționat în 2010 de Primăre) în apa curgătoare. Se presupune că, probabil pe fondul consumului de băuturi alcoolice, niște cetățeni „iluminați” au vrut să demonstreze cât de șmecheri și de forțoși sunt. În aceste condiții, ideea Primăriei Oradea de a achiziționa noi bănci fortificate nici nu mai pare un plan atât de deplasat.