Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
sept. 03, 2014 Andrei Şandor Administrație 0 1487 vizualizari
Semne timide ale funcționării Alianței Creștin Liberale în Municipiul Oradea. În timp ce, în plenul Consiliului Local, schimbări majore încă nu pot fi identificate (grupurile PNL, PSD/PC și PDL votând cam la unison), în oraș lucrurile arată diferit. Viceprimarul liberal al orașului, Mircea Mălan, merge între cetățeni însoțit de Cristian Pușcaș, liderul grupului democrat-liberal din CL (și președinte al PDL Oradea). După cum se poate vedea pe Facebook (foto), cei doi aleși locali s-au întâlnit cu oamenii din zona străzilor Iza și Spartacus pe tema amenajării spațiilor verzi. „Am remarcat grija orădenilor pentru spațiile verzi adiacente blocurilor, dar și capacitatea acestora de a înțelege necesitatea amenajării de spații pentru parcare”, scrie Pușcaș pe contul său de pe site-ul de socializare amintit. Cu precizarea că a fost invitat de colegul liberal. Concordie deplină, așadar, căci pedelistul mai transmite că, alături de Mălan, i-a asigurat pe locatari că vor „fi aproape de oameni pe parcursul derulării lucrărilor” astfel încât „…la final, locuitorilor zonei să li se ofere cea mai bună soluție”. Relatare la fel de frumoasă și de colegială și pe pagina viceprimarului: „…am avut o întâlnire cu orădenii domiciliați pe străzile Iza și Spartacus pentru a discuta despre proiectul de amenajare a spațiului public din incinta blocurilor. Am dezbătut împreună aspectele tehnice ale proiectului și am căutat să găsim cea mai bună rezolvare a problemelor semnalate de cetățeni”. Fiind reprezentant al Executivului, Mircea Mălan adaugă că lucrările vor începe nu peste mult timp. Semn că a fost deja găsită „cea mai bună soluție” invocată de arhitectul Cristian Pușcaș.
Alianța Creștin Liberală este formată din PNL și PDL, iar teoretic ar fi trebuit deja tranșată chestiunea majorităților din consiliile locale și județene, acolo unde încă mai „bântuie” fantoma defunctei USL.
apr. 08, 2025 0
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 25, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0