Achiziție nouă la Primăria Oradea: Hotelul Tineretului din Ioșia

hotinDupă ce, ieri, Consiliul Local a aprobat participarea Municipalității la licitația organizată de ANAF pentru vânzarea hotelului din cadrul Casei Tineretului de pe str. Cazaban (proprietate a Fundației pentru Tineret Bihor), joi (24 noiembrie), administrația locală a și reușit să își adjudece imobilul din Ioșia. În urma unei „competiții” cu firma Prima, cu o persoană fizică și cu Biserica Speranța, Primăria Oradea a câștigat Hotelul Tineretului cu o ofertă de 1,83 de milioane de lei. Cu 100.000 de lei mai mult decât suma reprezentând evaluarea inițială a imobilului. De precizat că aceasta a fost a doua procedură de licitație, la primul „episod” neprezentându-se nimeni. Astfel, potrivit regulilor, prețul de pornire pentru azi a fost scăzut la 1,3 milioane de lei. ANAF a scos la vânzare imobilul din cauza unor datorii totale de peste 1.000.000 de lei, pe care Fundația Române pentru Tineret le-a acumulat în timp. Noua „nestemată” din zestrea imobiliară a Municipiului Oradea înseamnă, de fapt, un teren de 670 mp, o construcție datând din 1983 (parter + un etaj), suprafața totală desfășurată fiind de 1.547 mp.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 4 = 4