
La data de 19 noiembrie, la ora 23.08, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, în localitatea Cordău, județul Bihor, în parcarea din dreptul unui spital de recuperare, s-a produs un accident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, o femeie, de 51 de ani, din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, în momentul efectuării manevrei de parcare a autoturismului, ar fi acționat în mod eronat pedala de accelerație în locul celei de frână, iar autoturismul s-a pus în mișcare de pe loc. Astfel, ar fi pătruns pe aleea pietonală situată în partea dreaptă a spitalului, unde a acroșat trei pietoni, respectiv un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Aleșd, județul Bihor, un tânăr, de 18 ani, din municipiul Hunedoara, județul Hunedoara, ambii aflați în scaun rulant și o femeie, de 32 de ani, din comuna Drăgești, județul Bihor.
În urma accidentului rutier, bărbatul de 28 de ani, din Aleșd, a suferit leziuni care, din nefericire, i-au provocat decesul la fața locului. De asemenea, tânărul de 18 ani a suferit multiple leziuni, iar femeia leziuni mai ușoare, ambii fiind transportați la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a conducătoarei auto a relevat faptul că aceasta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.




