
La data de 19 iunie, polițiștii Biroului Rutier Marghita au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe drumul comunal 121, în localitatea Bistra, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din primele investigații efectuate de polițiștii rutieri din Marghita, la fața locului, s-a constatat că în accident a fost implicat un singur vehicul, respectiv o bicicletă electrică, al cărei conducător, un bărbat, de 63 de ani, localnic, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-ar fi intercalat într-o turmă de vaci, condusă, în aceeași direcție, pe partea dreaptă a carosabilului, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi lovit un cap de pod de acces într-un imobil, iar apoi s-ar fi răsturnat pe acel pod.
Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni care i-au provocat decesul, la fața locului.
Traficul rutier nu este afectat.
Polițiștii rutieri din Marghita efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.




