În seara zilei de miercuri, iunie, pompierii bihoreni au intervenit pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier, produs pe DX 16, înainte de intrarea în localiatea Sântion, între un autocamion și un autoturism.
Apelul care sesiza evenimentul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 21.40, apelantul precizând că în accident au fost implicate un autocamion și un autoturism, în acesta din urmă aflându-se trei persoane încarcerate.
Pentru salvarea victimelor, au fost mobilizate operativ, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentelor 1 ș 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea celor trei victime rămase captive în autoturismul avariat, una dintre acestea, o femeie aflată pe bancheta din spate, fiind, din nefericire, declarată decedată.
Echipajele SMURD și SAJ au acordat îngrijirile care se impuneau celorlalte două victime (un bărbat și o femeie), transportându-le ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor.
Ulterior, din nefericire, a fost declarat decesul unei persoane, la fața locului. Alte două persoane sunt evaluate medical momentan, urmând a fi transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Sensul de deplasare înspre Oradea de pe respectivul tronson al DEx 16 a fost blocat, iar circulația rutieră a fost deviată pe D.N.1, dirijată de polițiști.
Polițiștii rutieri sunt prezenți la fața locului, urmând ca la finalizarea intervenției pentru salvarea persoanelor, să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.