
Marți, 18 august, la ora 17.15, pe D.N. 79, în afara localității bihorene Mădăras, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Salonta, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Salonta, a efectuat manevra de depășire a unui autoturism care se afla în fața sa, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism, condus în aceeași direcție, de un bărbat de 44 de ani, din comuna Cefa, județul Bihor, care a efectuat un viraj la stânga, pe un drum secundar, fără să se asigure.
În urma accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni care i-au provocat decesul, iar conducătorul primului autoturism a suferit leziuni ușoare.
Poliţiştii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!




