Actualizat aprilie 15th, 2025 5:12 PM
oct. 08, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1913 vizualizari
Doi morți și un rănit în urma prăbușirii unui mal de pământ peste trei muncitori ai firmei Keviep, care lucrau în contul Companiei de Apă Oradea.
Intervenție delicată a salvatorilor de la ISU „Crișana” care, marți (8 octombrie), au fost chemați să scoată de sub pământ trei persoane. Bărbații în cauză au fost înghițiți pur și simplu de un mal de pământ, în timp ce munceau la un șanț adânc de aproximativ 5 m. Incidentul a avut loc pe Șoseaua Borșului, la Stația de Epurare (foto pentru ilustrare). Din primele informații pe care le avem la ora publicării rezultă că sunt două persoane acoperite total de pământul prăbușit, iar o a treia e în pământ până la gât. Despre aceasta din urmă, lt. Camelia Roșca de la ISU spune că e conștientă. Starea celorlalte două încă nu era cunoscută în momentul apariției acestei știri. La caz au fost trimise și autospeciale medicale (cea de Terapie Intensivă Mobilă și una de prim ajutor). Incidentul a fost anunțat în jurul orei 12:30 prin numărul 112.
Având în vedere că este, mai mult ca sigur, un accident de muncă, urmează ca și Inspectoratul Teritorial de Muncă să își intre în atribuții și să declanșeze o anchetă. Stația de Epurare se află în gestiunea Companiei de Apă Oradea (CAO). Responsabilul de relația cu presa din cadrul instituției, Tripa Renata, spune că urmează o informare referitoare la cele întâmplate pe Șoseaua Borșului, conducerea CAO fiind în curs de documentare cu privire la subiect.
UPDATE (13:40) – Purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Oradea spune că la Stația de Epurare lucrează firma Keviep, muncitorii fiind ai acestei companii. La ora actualizării acestei știri încă se lucre la scoaterea celor 3 bărbați de sub pământul care a căzut peste ei.
UPDATE (15:11) – Cele mai recente date despre nefericitul eveniment de la Stația de Epurare de pe Șoseaua Borșului vorbesc despre faptul că pompierii încearcă în continuare să aducă la lumină cei doi muncitori care au avut ghinionul să fie acoperiți total de surparea malului de pământ. Purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă spune că cel de-al treilea bărbat accidentat a fost deja scos și că, cel mai probabil, omul a scăpat cu o fractură. Se pare, de asemenea, că printre cei trei acoperiți de pământ se numără și doi frați.
[nggallery id=1922]
UPDATE (16:00) – Din nefericire, conform datelor (încă neoficiale) pe care le avem din locul intervenției de azi, așa cum era de așteptat, cei doi muncitori care au fost acoperiți total de pământ au și murit. Așa cum am scris la actualizarea precedentă, este vorba despre doi frați, domiciliați în Săcuieni, angajați de firma Keviep pentru munca de la Stația de Epurare. Decedații aveau 37, respectiv 21 de ani. ITM Bihor a declanșat o anchetă pentru a se vedea care sunt cauzele acestui groaznic accident de muncă de la Oradea.
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0