Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 02, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 1756 vizualizari
Luni, 01 octombrie a.c., la ora 13.17, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ/191 A, între localitățile Chiribiș și Tăuteu, soldat cu rănirea celor cinci persoane aflate în autoturismul implicat în accident.
La faţa locului au fost mobilizate operativ, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și o ambulanță de tip B2, un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea cu autospeciala de transport personal și victime multiple, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Ajunse la locul producerii accidentului, forțele de intervenție au procedat la acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență celor cinci persoane rănite, cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani. Victimele, care prezentau traumatisme, plăgi și contuzii au fost transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea, de către echipajul care încadrează autospeciala de transport victime multiple și de echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
sept. 25, 2024 0
sept. 11, 2024 0
aug. 22, 2024 0
aug. 21, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0