Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 14, 2016 Florin Coman Actualitate 0 2837 vizualizari
Pentru că, potrivit structurii anului școlar 2015 – 2016, cursurile s-au încheiat în data de 3 iunie, AJOFM Bihor atrage atenția absolvenților de liceu că au la dispoziție 2 luni pentru a se înscrie în evidențele instituției, în caz că vor să solicite ajutor de șomaj, dar și pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.
Conform unui comunicat al instituției, „absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrate la structurile AJOFM din raza de domiciliu, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare1, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj”. Este un drept bănesc care poate fi primit timp de 6 luni, la cerere, perioada fiind calculată de la data expirarii celor 60 de zile de la absolvire. Este vorba despre o sumă fixă lunară, neimpozabilă, de 250 lei.
„Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj”, transmite AJOFM Bihor.
Data limită pentru însriere se calculează, așadar, de la 3 iunie.
Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare sediul AJOFM Bihor din Oradea (str. Transilvaniei nr. 2) sau la punctele de lucru din Aleșd (str. Rândunicii, nr. 4, telefon – 0259.340.022), Beiuș (str. Samuil Vulcan, nr. 16 – telefon: 0359.461.731), Marghita (str. Eroilor nr. 2, telefon – 0259.363.528) și Salonta (str. Libertății nr. 21, telefon – 0259.372.156).
oct. 11, 2024 0
aug. 06, 2024 0
iul. 11, 2024 0
iun. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0