Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
ian. 06, 2014 Florin Coman Actualitate 1 1703 vizualizari
Cadrele medicale și medii de la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” au sarcini în plus, de ani de zile. Nici acum nu e diferit. Cu venirea sezonului rece, chiar dacă vremea de afară e mai degrabă caracteristică primăverii sau toamnei, angajații unității medicale din Rogerius se trezesc cu copii abandonați. Culmea, și ei știu că multe sunt cazuri de abandon temporar, recunoscut chiar de către părintele care îi lasă pe micuți la spital. Până acum, iarna 2013/2014 înseamnă „doar” 20 de copii de diverse vârste. Conform celor precizate de medicii de la „Curteanu”, părinții lor vin la spital și își lasă acolo copiii pentru că nu au bani pentru lemne și le e teamă că micuții vor avea de suferit acasă. De asemenea, majoritatea celor care apelează la acest tip de abandon de moment promit că vor reveni cupă copii la primăvară. Cu toate că pot și nu prea să refuze primirea acestor copii, cei de la Spitalul Municipal au declarat presei că, în mod normal, aceste cazuri nu ar trebui internate. Motivul: copiii sunt, în mare parte, sănătoși, dar intră în contact cu bolnavii care au diverse afecțiuni și riscă să se îmbolnăvească. Conform unui „recensământ” intern, în acest moment, numai la „Curteanu”, sunt și 12 copii abandonați definitiv. Fenomenul este cunoscut și la Maternitate.
apr. 11, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0