Administrația Bazinală de Apă Crișuri desfășoară în această perioadă lucrări de întreținere a albiei pe Valea Nimăiești, în zona centrală a municipiului Beiuș.
Intervenția are loc pe sectorul amonte de podul rutier D76, pe o lungime de aproximativ 400 de metri. Până în prezent a fost excavat un volum de 876 metri cubi de aluviuni, de pe o lungime de 180 de metri. Depunerile acumulate în timp obstrucționau secțiunea de scurgere a râului, reducând capacitatea de transport a apei și crescând riscul de inundații în cazul precipitațiilor abundente.
Prin lucrările de decolmatare, albia râului este eliberată de materialul aluvionar depus, ceea ce permite o scurgere mai eficientă a apelor în perioadele de viituri și menținerea unui debit corespunzător în perioadele secetoase.
Începând de săptămâna viitoare, pentru buna desfășurare a lucrărilor, circulația rutieră pe Podul Biruinței va fi temporar restricționată. Cu sprijinul Primăriei Municipiului Beiuș și al Poliției Rutiere, circulația va fi redirecționată pe rute alternative, astfel încât să fie asigurate condiții de siguranță pentru toți participanții la trafic.
„Aceste intervenții sunt esențiale pentru siguranța riveranilor și pentru protejarea ecosistemelor locale. Prin decolmatarea albiei, reducem riscul de inundații, îmbunătățim circulația naturală a apei și contribuim la menținerea echilibrului ecologic. Este un exemplu concret de colaborare între autoritățile locale și sistemul de gospodărire a apelor, orientată spre prevenție și dezvoltare durabilă”, a declarat Pásztor Sándor, directorul Administrației Bazinale de Apă Crișuri.
Reamintim că, în toamna anului trecut, Administrația Bazinală de Apă Crișuri, în parteneriat cu Primăria Municipiului Beiuș, a finalizat lucrările de întreținere pe sectorul aval de podul rutier D76, până la confluența cu râul Crișul Negru.
Prin aceste acțiuni, Administrația Bazinală de Apă Crișuri continuă să promoveze o gestionare responsabilă a resurselor de apă, cu beneficii directe pentru comunități și mediu.