Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 01, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 788 vizualizari
Marți, 31 martie, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Salonta au identificat și cercetat un tânăr de 15 ani, din Salonta, bănuit de comiterea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie și furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale salontani îl bănuiesc pe acesta că, la 8 martie, în jurul orei 20.00, ar fi pătruns prin efracție în curtea unui imobil din Salonta, în care locuiește un bărbat de 70 de ani, i-ar fi cerut să îi dea bani, iar la refuzul septuagenarului, i-ar fi aplicat mai multe lovituri, fugind apoi de la fața locului fără să sustragă vreun bun.
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a necesitat 14 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, polițiștii salontani îl bănuiesc pe tânărul de 15 ani că, la sfârșitul lunii februarie a.c., ar fi pătruns prin escaladare în curtea aceluiași imobil din Salonta și ar fi sustras diverse unelte și scule.
Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiști de la cel în cauză.
În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Salonta l-au reținut pe tânărul de 15 ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Miercuri, 1 aprilie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Salonta, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la tâlhărie și furt calificat.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Salonta a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii salontani continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0