Oferta este variată. În afară de licorile bahice regulamentare, participanții la târg pot mânca frigărui, mititei, grătare (cu acriturile aferente), după care se pot înfrupta și din dulciurile aduse de alți comercianți și astfel meniul e completat și cu un desert! Evident, ar fi urât din partea noastră să părăsim perimetrul amenajata cu standuri decorate de toamnă fără a cumpăra un vin bun, un must pentru acasă și/sau o iagă de pălincă pentru iarna care vine și care va fi numai bună în ziua când tăiem porcul. Atmosfera muzicală din Parcul 1 Decembrie a fost dublă: pe de o parte, amerindieni cu nai și costume aferente (vezi poze), iar pe de altă parte folclor românesc autentic, pe scena din vecinătatea statuii Ostașului Român (lângă arteziene). Pălincarii și comercianții de vinuri și băuturi derivate spun că, cel mai probabil, sâmbătă (2 octombrie) va fi cea mai bună zi din weekend, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți. Accesaţi galeria foto ataşată pentru a simţi atmosfera primei seri a Festivalului Vinului.