Actualizat ianuarie 16th, 2025 7:53 PM
dec. 18, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1302 vizualizari
Rareori, dar oamenii legii mai anchetează şi uciderea unui câine. Şi mai rar se întâmplă ca făptaşul să fie om al legii. Ei bine, un asemenea caz a fost notat sâmbăta trecută, când, la ora 17:31, polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Tileagd au fost sesizați în urma unui apel primit prin 112, că în satul Picleu a fost omorât un câine. Şi nu oricum, ci prin împuşcare. Potrivit femeii care a sunat după ajutor, crima s-a produs în jurul orei 15. Bihoreanca a reclamat că, în timp ce se afla cu câinele său la pivnița proprietate personală, un bărbat i-a împușcat câinele care nu se afla în lesă. „Polițiștii s-au la fața locului și au identificat persoana bănuită că ar fi împușcat câinele, ca fiind un bărbat de 41 de ani, din Brusturi” (n.b.: agentul Augustin Cireap), se arată într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Poliţiei bihorene. Cel în cauză este poliţist în Brusturi. Conform procedurilor, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au întocmit un dosar penal în cauză pentru ucidere a animalelor cu intenție, fără drept, potrivit Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor. Pe fir a intrat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd. DE asemenea, conducerea IPJ Bihor a dispus efectuarea de verificări de către Biroul Control Intern, având în vedere că cel care ar fi omorât animalul este purtător de uniformă poliţienească.
foto – Facebook
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0
ian. 16, 2025 0