Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 01, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1763 vizualizari
Sâmbătă, 30 martie, la ora 09.30, la intersecţia D.N.79 cu drumul județean 797, în localitatea bihoreană Inand, polițiștii Secţiei nr.9 de Poliţie Rurală Cefa au depistat în trafic un minor de 15 ani, din comuna Cefa, județul Bihor, domiciliat fără forme legale în municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul condus de tânărul de 15 ani aparține unei societăți comerciale cu sediul în Oradea. Tânărul este bănuit că ar fi sustras autoturismul respectiv în noaptea de 29 spre 30 martie, în jurul orei 03.30, din curtea unui imobil din Oradea, de la punctul de lucru al respectivei societăți comerciale.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0