Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 21, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Politică 0 2193 vizualizari
Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis o circulară privind numărul de membri din consiliul județean, respectiv din consiliile locale de la nivelul județului Bihor, care a fost stabilit prin Ordinul prefectului Dumitru Țiplea în vederea alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale care se vor desfășura în acest an.
Astfel, Ordinului Prefectului stabilește componența Consiliul Județean Bihor la 34 de membri, raportat la populația județului de 616.264 de locuitori. În comunele Paleu și Ineu numărul locurilor alocate consilierilor locali a crescut cu câte 2 poziții, de la 13 la 15 în Ineu și de la 11 la 13 în Paleu. În schimb, în localitățile Roșiori și Rieni numărul de locuri a scăzut cu câte 2 persoane, de la 13 la 11 persoane. În consecință, pentru alegerile locale din acest an, de la nivelul județului Bihor sunt disponibile 1.293 de locuri pentru consilieri.
Precizăm că numărul membrilor fiecărui consiliu local, respectiv județean, se stabilește prin Ordin al Prefectului, în funcție de numărul locuitorilor comunei, ai orașului sau ai municipiului, respectiv ai județului, conform populației raportate după domiciliu de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în care se organizează alegerile.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0