Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 16, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 904 vizualizari
Flota de tramvaie a orașului va fi mărită cu nouă tramvaie noi, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu posibilitatea suplimentării contractului cu încă 16 tramvaie în cazul în care se va identifica o sursă de finanțare și pentru acestea. Finanțarea nerambursabilă pentru cele 9 tramvaie este de 100%.
„Din cele nouă tramvaie destinate transportului urban de călători în municipiul Oradea, trei vor bidirecționale, iar șase unidirecționale. Eficiența tramvaielor bidirecționale este una evidentă și o vom vedea mai ales atunci când se efectuează lucrări în anumite zone ale orașului. Astfel, acestea vor putea deservi transportul public, nemaifiind necesară oprirea circulației tramvaielor pe acele tronsoane. Acestea se vor adăuga flotei existente, care cuprinde și cele 20 de tramvaie achiziționate din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, livrate în perioada 2020 – 2022”, a precizat primarul Florin Birta.
Tramvaiele vor fi dotate cu aer condiționat, vor avea podea coborâtă 100% și vor recupera energie la frânare. Acestea vor avea o lungime între 26 și 28 de metri, iar capacitatea minimă va fi de 168 pasageri, dintre care minimum 40 pe scaune.
Termen de depunere a ofertelor – 20 septembrie
Procedura de achiziție pentru cele nouă tramvaie a fost deja lansată, anunțul de participare nr. CN1058490 fiind publicat în data de 13 august, termenul de depunere al ofertelor fiind 20 septembrie 2023.
Valoarea estimată a unui tramvai este de 8.785.612,99 lei (fără TVA), iar valoarea estimată a procedurii de achiziție pentru cele nouă tramvaie este de 79.070.516,91 lei (fără TVA), putând ajunge la 219.640.324,75 lei (fără TVA) pentru 25 de tramvaie, în cazul în care este activată clauza de revizuire. Termenul de livrare este între 12 si 18 luni de la ordinul de începere.
Cele nouă tramvaie vor fi achiziționate în cadrul proiectelor „Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – etapa 1” și „Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – etapa 2”. Cele două proiecte sunt implementate de Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
De asemenea, fac parte din obiectul achiziției și vor fi incluse în preț următoarele elemente: livrarea de dispozitive, echipamente de diagnostic, piese de schimb și scule specifice necesare punerii în funcțiune a tramvaielor livrate și operării în condiții de funcționalitate a acestora; instruirea și autorizarea personalului operatorului; activitatea de punere în funcțiune a tramvaielor cu asumarea întregii responsabilități asupra produsului final de către ofertant; manopera de întreținere planificată și revizii tehnice conform manualului de întreținere al producătorului va fi efectuată în perioada de garanție de către ofertantul declarat câștigător, cu personal propriu sau cu personalul operatorului cu asumarea întregii responsabilități asupra produsului final de către ofertant; asigurarea reprezentanței service în regim permanent la sediul (depoul) operatorului pe toată perioada de garanție; livrarea de piese de schimb, agregate, echipamente şi materiale de primă dotare, uleiuri şi lubrifianți, SDV-uri speciale, consumabile, conform manualului de întreținere şi reparații şi echipamente de diagnosticare complete (inclusiv hardware şi software).
Ofertanții interesați – acces la vizionarea facilităților de mentenanță și exploatare, înainte de data limită pentru depunerea ofertelor
Termenul până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire este de 20 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va răspunde tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Solicitările trebuie transmise în format editabil.
Achizitorul oferă posibililor ofertanți interesați accesul în vederea vizionării facilităților sale de mentenanță și exploatare, înainte de data limită pentru depunerea ofertelor. Cu această ocazie se va face și vizitarea unității în care vor funcționa noile tramvaie pentru cunoașterea facilităților de întreținere și exploatare existente la achizitor.
Vizita va fi planificată până cel târziu în a 20-a (douăzecea) zi inclusiv, de la data publicării ofertei.
Solicitarea de vizitare se va transmite cu cel puțin 24 de ore înainte la adresa de e-mail: secretariat@otlra.ro , indicând și componența echipei care va participa. Vizita se va organiza în intervalul luni – joi: 07.00 – 15.00 și vineri: 07.00 – 14.00. Informațiile privind amplasamentul vor avea caracter general, eventualele clarificări privind documentația de atribuire/achiziția se vor solicita conform instrucțiunilor din Fișa de date a achiziției aferente procedurii.
oct. 24, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 08, 2024 0
sept. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0