Actualizat ianuarie 12th, 2025 2:43 PM
ian. 12, 2025 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 476 vizualizari
Sâmbătă, 11 ianuarie, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, alături de primarul municipiului Oradea, Florin Birta, au inaugurat Baza Sportivă Motorul, situată pe Calea Clujului, nr. 202/C. Acest proiect de modernizare, realizat de Primăria Oradea prin Direcția Patrimoniu Imobiliar, în colaborare cu Compania Națională de Investiții, marchează transformarea radicală a vechiului stadion Motorul, care se afla într-o stare avansată de degradare, într-un complex sportiv modern.
Proiectul a presupus refacerea completă a terenului de fotbal, care are acum o suprafață de joc de 6.423 mp, respectând astfel dimensiunile regulamentare impuse de Federația Română de Fotbal. Au fost instalate un sistem modern de drenaj, o instalație de irigare automatizată și o nocturnă performantă sprijinită pe opt stâlpi echipați cu proiectoare LED, care asigură desfășurarea meciurilor și pe timp de seară. În plus, terenul este împrejmuit cu plase de protecție înalte și garduri metalice la frontul stradal, fiind dotat și cu o tabelă electronică de marcaj, porți de fotbal și bănci pentru rezerve și antrenori.
În cadrul bazei sportive a fost amenajat și un teren multifuncțional acoperit cu tartan, destinat sporturilor precum handbal, baschet, volei sau tenis, complet echipat cu fileuri, porți mobile, panouri pentru baschet și sisteme de iluminat nocturn. Alături de aceste facilități, o clădire multifuncțională cu o suprafață construită de aproape 400 mp oferă vestiare moderne pentru echipe și arbitri, grupuri sanitare, o sală de fitness cu o capacitate de 50 de locuri și diverse spații de depozitare.
Pentru spectatori, a fost construită o tribună principală cu 500 de locuri, dintre care 20 sunt destinate persoanelor cu dizabilități. Grupurile sanitare pentru public și parcarea spațioasă, care include 55 de locuri (dintre care patru pentru persoanele cu dizabilități locomotorii), asigură confortul vizitatorilor. Baza sportivă dispune, de asemenea, de un foraj propriu de apă la o adâncime de 90 m, utilizat pentru irigarea gazonului, ceea ce contribuie la reducerea costurilor de întreținere pe termen lung.
Investiția totală pentru modernizarea bazei sportive se ridică la 6.988.114,02 lei fără TVA, contribuția Primăriei Oradea fiind de 913.739,57 lei fără TVA. Această sumă a acoperit exproprierea terenului, proiectarea, realizarea racordurilor electrice și a instalației de gaze, precum și studiile necesare pentru obținerea avizelor.
Evenimentul a fost marcat de un moment simbolic, în care cei doi oficiali, ministrul Cseke Attila și primarul Florin Birta, au semnat o minge de fotbal, simbolizând angajamentul față de dezvoltarea infrastructurii sportive din Oradea și sprijinul acordat tinerelor talente.
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 10, 2025 0
ian. 12, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 10, 2025 0
ian. 10, 2025 0