Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 20, 2019 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1745 vizualizari
Cu ocazia evenimentului festiv de sâmbătă, din Piața Unirii, au fost dezvelite statuile celor doi episcopi care pe 20 aprilie 1919, în numele comunității românești de la acea vreme, au condus reprezentarea orașului Oradea. Între aceştia, este vorba şi despre episcopul greco-catolic Radu Demetriu.
Radu Demetriu s-a născut pe 7 noiembrie 1862, în comuna Uifalăul Săsesc, azi Rădeşti, judeţul Alba. În 1885 obținea doctoratul în teologie și filosofie la celebra facultate a Congregației de Propaganda Fide din Roma. În același an, la 26 iulie, era hirotonit preot.
În anii 1897-1903, Demetriu Radu a păstorit Eparhia Greco-Catolică a Lugojului, iar din 1903 până în 1920 pe cea a Oradiei.
Încă înainte de instalarea sa în scaunul orădean, ce a avut loc la 16 august 1903, Radu Demetriu a dispus reconstruirea palatului episcopal, care se degradase, mai ales după devastarea sa, în 1892. Palatul a fost inaugurat și sfințit la 11 iunie 1905. Tot Preasfințitului Radu i se datorează reconstrucția, în 1907, a turnului Catedralei Sfântul Nicolae, căzut pradă flăcărilor, lucrările fiind executate pe cheltuiala episcopului.
În timpul păstoririi Episcopului Radu, au fost renovate clădirile Seminarului și Școlii Normale Unite din Oradea, ale mai multor școli din Beiuș, construindu-se și altele noi.
Preasfinţitul Radu şi-a asumat o grijă constantă pentru dezvoltarea şcolilor confesionale din Eparhia Oradiei, obiectivul astfel urmărit fiind, însăşi păstrarea şi dezvoltarea limbii române şi deci păstrarea fiinţei naţionale a poporului nostru.
În luna octombrie 1918, când comitetul executiv al Partidului Național Român a fost convocat la Oradea și a redactat memorabila Declarație de Independență a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, pe care Alexandru Vaida Voevod a citit-o în Parlamentul din Budapesta la 15 octombrie, câțiva dintre membrii comitetului, după cum relatează canonicul Iacob Radu, au fost oaspeții episcopului și s-au consultat cu el asupra textului hotărârii.
La 1 Decembrie 1918, alături de Gheorghe Pop de Băsești și de Ioan Papp, episcopul ortodox al Aradului, Preasfințitul Radu a prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia, care a hotărât Unirea Transilvaniei cu România.
După cum știm, eliberarea Oradiei de către Armata Română a avut loc la 20 aprilie 1919. După mai bine de o lună, orașul nostru a fost vizitat de Maiestățile lor Regele Ferdinand și Regina Maria. De la gară, aceștia au mers la Biserica Ortodoxă cu Lună, apoi la Catedrala Greco-Catolică, unde episcopul Radu Demetriu i-a binecuvântat și a ținut o slujbă de Te Deum. De la Catedrală, cuplul regal s-a deplasat la Palatul episcopal greco-catolic unde, după un scurt popas, au avut loc recepțiile autorităților bisericești, civile, militare și a diferitelor societăți, așa încât toți intelectualii români au avut fericirea să-i vadă de aproape pe Maiestățile Lor. Atunci s-a văzut cu adevărat cât de inspirat a fost gândul ierarhului orădean de a ridica acel edificiu, cu toate că anterior i s-au adus multe critici pentru inițiativă.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0