Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
aug. 02, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 4655 vizualizari
Consiliul Județean Bihor a depus marți, 1 august, cererea de finanțare cu fonduri europene prin programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027 pentru rețeaua de drumuri din județ.
Proiectul “Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor” cuprinde o rețea de 73 de kilometri de drumuri, respectiv:
Varianta ocolitoare Oșorhei și drumul județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel: 5,8 km + 12,7 km;
Centura Nojorid: 8,3 km;
Centura Sântandrei: 5 km;
Centura Biharia și legătura cu localitatea Paleu: 5,6 km + 3,1 km;
Drumul Padiș – Ic Ponor: 9,8 km;
Reabilitarea DJ 795 Salonta – Tinca: 23 km.
Valoarea totală a cererii de finanțare este de 639.047.627,54 lei, echivalentul a aproximativ 128 de milioane de euro. Din această sumă, fondurile europene nerambursabile reprezintă 291.871.439,75 lei, echivalentul a aproximativ 60 de milioane de euro.
„Lucrările sunt în curs de derulare la 3 centuri și la legătura dintre Tinca și Salonta. Câștigătorul contractului pentru construirea centurii Biharia va fi desemnat săptămâna viitoare, iar lucrările ar trebui să înceapă în septembrie, anul acesta. Licitația pentru selectarea unui constructor pentru drumul Padiș – Ic Ponor urmează să fie demarată luna viitoare. Centurile din zona metropolitană și legătura dintre Tinca și Salonta se vor finaliza până la sfârșitul anului viitor. Drumul Padiș – Ic Ponor, ce va lega județele Alba, Cluj și Bihor, prin Apuseni, va începe anul viitor și se va termina în 2026”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Următoarea etapă presupune evaluarea proiectelor depuse. Semnarea contractului de finanțare ar urma să fie în toamna acestui an. Proiectele au fost depuse în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, Obiectivul specific: 3.2.: Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere.
„Această rețea de drumuri va conecta localitățile județului Bihor cu rețeaua națională de drumuri și autostrăzi, fiind cel mai important proiect derulat pe drumurile județene în ultimii ani. Lungimea totală a rețelei de drumuri județene modernizate va depăși 1.000 de km”, a conchis președintele Consiliului Județean Bihor.
nov. 11, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0