Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mai 01, 2014 Florin Coman Actualitate 0 1464 vizualizari
Oradea Shopping City a găzduit marți, 29 aprilie, etapa judeţeană a Concursului Naţional de Dans „Împreună pentru Viitor” din cadrul Strategiei Naţionale pentru Acţiune Comunitară. Organizatorii (Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Casa Corpului Didactic Bihor şi Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea) doresc încurajarea implicării elevilor/tinerilor ca voluntari în acțiuni desfăşurate cu persoane aflate în dificultate, în scopul susţinerii procesului de integrare socială a acestora, precum şi de dezvoltare educaţională personală. Concursul de dans s-a bucurat de participarea unor echipe mixte, în total 40 de copii/elevi voluntari şi copii/elevi beneficiari (doar cu certificat de încadrare în grad de handicap) din case de tip familial, centre de educaţie inclusivă, şcoli speciale, respectiv centre de plasament, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 19 ani. Participanții au urcat pe scenă în două secţiuni: dans tradițional şi dans modern. Câștigătorii etapei din această săptămână vor concura la etapa regională, alături de alte echipe câștigătoare din județele Arad, Timiș, Caraș-Severin şi Satu-Mare. Această etapă va avea loc în data de 8 mai, tot la Oradea.
[nggallery id=2309]
iul. 11, 2017 0
iun. 19, 2017 0
oct. 14, 2016 0
nov. 12, 2014 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0