Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
dec. 02, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 1857 vizualizari
Ministru în funcție, fost ministru, secretar de stat, prefect, primar, vicepreședinte de consiliu județean, medici și alți invitați au participat duminică, 2 decembrie, la unul dintre cele mai importante evenimente din Sănătatea locală a ultimilor 22 de ani. La Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” a fost inaugurat, în sfârșit, Centrul Oncologic, edificiu care a fost început în toamna anului 2011, în urma unui parteneriat între Primăria Oradea și Ministerul Sănătății (condus atunci de senatorul Cseke Attila).
Istoricul proiectului
Managerul spitalului, dr. Ovidiu Pop, a reamintit că proiectul a început să se concretizeze în august 2010, când fostul Consiliu Local a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți viitorului Centru, iar apoi, în iulie 2011, a fost semnat contractul de execuție în valoare de aproape 20 milioane lei. Pop spune că, la începutul anului curent, atunci când „lucrările erau aproape de finalizare” (parter + 2 etaje), urmașul lui Cseke în fotoliul ministerial, dr. Ritli Ladislau (acum director medica al Spitalului „Curteanu”), „a venit cu o idee și cu o propunere care a fost acceptată atât de către conducerea spitalului, cât și de Consiliul Local în 28 iunie 2012; propunerea era să grupăm în acest centru și Hematologia de la Spitalul Municipal, precum și Onco-pediatria și, cu bătaie mai lungă, un centru de transplant de celule stem”. Contractul pentru extinderea cu încă două etaje a Centrului Oncologic a fost semnat în iulie. Practic, inaugurarea de azi se referă la partea de Radioterapie, Ambulatoriu și spitalizare de zi, situate la parterului clădirii ridicate de firma Selina. Etajele 1 și 2 vor găzdui 70 de pacienți cu internare continuă. Principala dotare de la Centrul Oncologic este un model state-of-the-art de accelerator liniar de particule, aparatul micșorând cât de mult se poate gradul de iradiere la care este expus pacientul. „Vor scădea efectele adverse, iar siguranța țesutului sănătos va crește”, a precizat managerul Pop, care mai spune că, înainte de tratamentul efectiv, pacienții vor fi supuși unei simulări la computerul tomograf, ceea ce va face că iradierea va afecta strict tumora. În total, investițiile aferente Centrului Oncologic de la Oradea se vor fi ridicat la 29.196.267 lei (fără TVA).
Să facă și alții!
Senatorul Cseke, prezent la inaugurare, s-a arătat extrem de satosfăcut că s-a ajuns la acest moment. În prezența tuturor oficialităților, acesta a povestit că nu va uita niciodată momentul în care, în calitate de ministru, fără să anunțe pe nimeni, împreună cu primarul Bolojan și cu fostul viceprimar Biro Rozalia au mers la Secția de Oncologie, în anul 2010. „Condițiile de acolo sunt groaznice”, a afirmat sâmbătă ex-ministrul, precizând că noul centru a fost gândit astfel încât să fie model și pentru alte zone ale țării. Scurt în discurs, Cseke Attila și-a manifestat speranța că, de acum înainte, „indiferent despre cine este vorba, toți bihorenii care vor ajunge în funcții executive vor face cel puțin un sfert din ceea ce această echipă a făcut în ultimii 3 ani pentru sistemul sanitar bihorean”. Dar nu dat detalii despre echipă. În al doilea rând, fostul ministru de resort a declarat că speră ca pacientul oncologic care ajunge la Centrul de la Oradea, „având această infrastructură europeană, va simți nu numai acest confort, dar și o abordare, o aplecare omenească față de el…”.
De la Cluj
La inaugurarea de azi a fost invitat și dr. Patriciu Achimaș, șeful primului asemenea așezământ din țară, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” de la Cluj-Napoca. Acesta salută înființarea Centrului de Cancer de la Oradea. Medicul clujean consideră că trăim un moment de provocări în oncologie și că, grație dezvoltării Medicinei și a investițiilor derulate, bolile acestea pot fi tratate mult mai bine, însă costurile au devenit tot mai mari. „Lupta noastră trebuie să fie pentru standardizare (n.b.: a costurilor), pentru redactarea unor protocoale instituționale și pentru posibilitatea de a compara rezultatele obținute de diferitele centre”, consideră dr. Achimaș. Acesta speră ca Centrul orădean să devină unul în care să se deruleze și activitate de cercetare, colegii de la Cluj-Napoca fiind deschiși să colaboreze fără rezerve cu medicii de aici. Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Alexandru Irimie (născut în Bihor și școlit în cadrul fostului Spital de Copii), a mărturisit că a fost un susținător de la bun început al proiectului privind realizarea Centrului Oncologic de la Oradea și l-a menționat pe „prietenul Ghiță Carp” (fostul manager al Spitalului „Dr. Gavril Curteanu”, acum șeful Spitalului Județean), alături de care a purtat în urmă cu câțiva ani o primă discuție despre oportunitatea unui astfel de centru la Oradea.
Proiect transpartinic
Secretarul de stat Florian Bodog (decan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea) a declarat la momentul inaugural de sâmbătă că Centrul Oncologic de la „Curteanu” este un model de bune practici: „a fost construit cel mai repede și cel mai bine”. Conștient că este un subiect care poate fi mereu politizat, Bodog a precizat că, pentru realizarea acestei investiții, s-a „trecut peste orice bariere transpartinice”. Ca decan, medicul consideră că Centrul este o nouă bază de învățământ care se adaugă spitalelor, fiind o reală satisfacție pentru medici și studenți și că principalul câștig este al pacienților oncologici.
Un model
Ministrul Raed Arafat spune că investiția inaugurată azi la Oradea este una care se mulează pe modelul sistemului de urgență: centre zonale/regionale care să funcționeze și care să poată deservi cât mai mult și cât mai bine. „Cu siguranță Centrul Oncologic orădean va scădea presiunea de pe cel de la Cluj, mai ales pe probleme de radioterapie și de alte aspecte cu liste de așteptare”, crede Arafat, convins că secretul reușitei în general este realizarea de mai multe asemenea proiecte investiționale. Ministrul Sănătății a venit la Oradea la puțin timp după ce, împreună cu Cseke Attila, a fost prezent la inugurarea Institutului Oncologic de la Iași, pe care îl consideră „impresionant”. La fel cum i se pare și Centrul de la Oradea. „Viitorul este cel al proiectelor concrete, al celor care au un început și se știe clar până când trebuie să fie finalizate. Trebuie să fie și continuitate: dacă au început cândva, trebuie să le continue toți până când vor fi finalizate”, spune fondatorul SMURD. Dr. Raed Arafat a mai declarat că au fost identificate câteva zeci de spitale asupra cărora ministerul se va concentra cu dotare, cu resurse umane, până când ele vor fi aduse la nivelul dorit în vederea deservirii unui sistem.
[nggallery id=1379]
Pacienții de la Secția de Oncologie de la Staționarul II încă nu au fost mutați în noul lor loc din Rogerius. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla în următoarele săptămâni.
ian. 22, 2025 0
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0