Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 31, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1816 vizualizari
Marți, 29 octombrie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat și cercetat un bărbat de 36 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 22 octombrie., în intervalul orar 21.30 – 21.45, ar fi acostat o femeie de 36 de ani, din Oradea, în timp ce se deplasa pe strada Sovata din Oradea, pe care ar fi urmărit-o, și venind din spatele acesteia, prin constrângere, printr-un gest brusc, ar fi atins-o în zonele intime, cauzându-i astfel o puternică stare de temere.
În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe bărbatul de 36 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Miercuri, 30 octombrie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală. Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a orădeanului de 36 de ani.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0