Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
aug. 31, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1624 vizualizari
Abia înfiinţat (și co-semnatar al platformei de dreapta care include PDL și PNȚCD) Partidul Noua Republică (PNR) este în proces de constituire a filialelor locale. În Bihor, aproximativ 1.300 de oameni au făcut parte din Grupul de Iniţiativă Locală care, în 10 august, a derulat adunarea generală de înfiinţare a filialei. În cadrul evenimentului a fost aleasă conducerea statutară a PNR Bihor, sub „comanda” secretarului Comitetului Executiv Național, Laurenţiu Theodoru. În urma votului intern, președinte al PNR Bihor a fost ales Laurenţiu Chiană, iar vicepreşedinte este Traian Ştef (foto), fost director al Bibliotecii Județene. În forul de conducere a filialei bihorene și-au mai găsit locul Rodica Ardelean, Cristian Ursuţ, Iosif Asztalos, Mircea David, Laura Chiana, Ioan Ardelean, Daniel Bondas și Anamaria Manci. Conform celor transmise presei de PNR Bihor, acest partid se vrea nou „…prin proiectele şi exigenţele sale, prin oamenii pe care-i promovează într-o perioadă în care o mare parte a clasei politice s-a compromis”. Se pare că, prin prisma rezultatelor de până acum (n.b.: probabil în materie de organizare și număr de membri), filiala bihoreană a formațiunii conduse de Mihail Neamțu se poziţionează pe locul V în ţară. Cei care se gândesc să devină membri ai PNR Bihor trebuie însă să știe un lucru esențial: partidul nu primește „șmecheri și vânători de funcții”. Conducerea filialei transmite că nu pot dobândi calitatea de membru decât persoanele care cred în valorile democraţiei europene și ale dreptei politice, oamenii „care aleg să se manifeste cu onestitate şi în respect pentru celălalt, pentru tradiţiile naţionale şi specificul local”.
apr. 12, 2022 0
mai 08, 2017 0
sept. 24, 2016 0
feb. 12, 2016 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0