Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mai 22, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1783 vizualizari
În urmă cu câteva zeci de minute, pe Calea Clujului din Oradea, în dreptul benzinăriei Rompetrol (aproape de zona showroom-urilor auto) a avut loc un accident de circulație. Din primele informații culese de la fața locului reiese că un autoturism marca Peugeot nu a acordat prioritate, aceasta fiind cauza evenimentului rutier de marți (22 mai). În urma impactului, o femeie a ajuns la spital cu piciorul rupt. La fel, șoferul imprudent și încă o persoană din mașina condusă de el au avut și ei nevoie de îngrijiri medicale.
UPDATE (ora 13:30) – În mode cert, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. După cum au relatat și polițiștii de la Serviciul Rutier, chemați la locul cu pricina. Mașina Peugeot, cu numere de Bihor, a virat la stânga pentru a intra la stația de carburanți Rompetrol, dar, datorită faptului că șoferul nu s-a asigurat cum trebuie, a forțat ieșirea de pe drum și fost lovită de un autoturism care se deplasa regulamentar dinspre Oșorhei în direcția centrului Municipiului Oradea. Și acest al doilea autovehicul implicat (marca Renault) este înmatriculat în Bihor și transporta 3 persone: pe conducătorul auto, respectiv pe soție și pe copil. Este vorba despre un bebeluș de numai 8 luni care, din fericire, nu a pățit nimic. Victimele accidentului au fost transportate de SMURD la Spitalul Județean pentru investigații mai amănunțite. Acolo a ajuns și copilașul, însă potrivit unor surse medicale acesta rămâne la spital doar pentru a fi aproape de mama lui. După cum șoferul nevinovat ne-a declarat, soția lui a fost transportată la spital având un picior rupt. De asemenea, bărbatul spune că amplasarea acestei stațiii de carburanți în locul în care este nu e o idee grozavă, mai ales în condițiile în care respectivul tronson de șosea este destul de aglomerat.
La locul accidentului s-a deplasat și o autospecială de la pompieri pentru a preveni eventuale probleme mai mari, dată fiind proximitatea benzinăriei.
[nggallery id=945]
oct. 29, 2024 0
iun. 07, 2024 0
apr. 01, 2024 0
dec. 22, 2023 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0