Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 01, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2234 vizualizari
Acuzați deja și pe plan local de către pedeliști că chiulesc și că primesc degeaba banii contribuabililor, unii demnitari liberali bihoreni s-au simțit și au trimis presei materiale în care își etalează activitatea din perioada de protest parlamentar. Președintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa spune că, deși într-adevăr nu participă la ședințele de plen și nici la cele de Comisie, el „își face în continuare datoria de parlamentar, ducând mai departe problemele pe care aceștia (n.b.: cetățenii) i le ridică și încercând să pună umărul la rezolvarea lor”. Zilele trecute, Popa a adresat o interpelare noului ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, pe tema fondurilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 322. De asemenea, conform șefului de cabinet al liderului PNL Bihor, Cristian Bodea, senatorul liberal a transmis și o Declarație politică la Senat, intitulată „Banii europeni, o corvoadă, nu un ajutor pentru România”. Deputatul PNL Octavian Bot se arată și el indignat de modul în care democrat-liberalii au înțeles să se lege de decizia parlamentarilor USL de a boicota activitatea legislativului național. În ciuda criticilor și acuzelor, orădeanul Bot menționează că și-a donat indemnizația colectată unui tânăr afectat de o boală gravă și care necesită tratamente costisitoare.
Reamintim că vinerea trecută (24 februarie), reprezentanții PDL Bihor au prezentat în fața ziariștilor campania locală de afișe anti-chiulangiii din USL (link). În replică, luni (27 februarie), președintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, i-a arătat obrazul liderului filialei județene a PDL, deputatul Ștefan Seremi, dovedind cu un extras de pe site-ul Camerei Deputaților că, de fapt, democrat-liberalul ar fi adevăratul chiulangiu (link).
iun. 08, 2017 0
mai 17, 2017 0
mai 12, 2017 0
apr. 30, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0