Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 22, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1478 vizualizari
Primarul Ilie Bolojan consideră că gradul de ocupare de 40% a Parcului Industrial „Eurobusiness” de pe Șoseaua Borșului este unul îmbucurător. Asta mai ales în condițiile în care de trei ani de zile lumea se confruntă cu o criză care pare să nu se mai termine. Șeful Primăriei Oradea a atins acest subiect în conferința de presă de joia trecută, precizând că procentul de mai sus înseamnă partea contractată a Parcului. Conform celor spuse de Bolojan, unele firme care au semnat contract cu Municipalitatea și-au finalizat deja construcțiile necesare, iar altele sunt pe calea de a o face. Mai există și cazuri care au solicitat o amânare termenului până la care să înceapă să producă. Primarul spune că un astfel de exemplu este firma americană Plexus, care dorește să beneficieze și de schema de ajutor de stat la care are dreptul. Cu toate că încă nici jumătate din Parcul Industrial „Eurobusiness” nu a fost ocupată, Ilie Bolojan nu se arată nemulțumit. „Un parc industrial se ocupă integral în decurs de 5 – 10 ani”, afirmă edilul. De menționat că, în ciuda lentorii cu care firmele se decid să se stabilească la Oradea, administrația locală își mai dorește realizarea unui parc industrial pe terenul fostului tancodrom.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0