Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
oct. 16, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1039 vizualizari
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Local Oradea, organizează cea de-a XIII-a ediție a Festivalul Coral „Francis Hubic”, care se desfășoară pe 20-21 octombrie în Aula Magna a Seminarului Teologic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, respectiv în Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae” din Oradea – unde este programat sâmbătă, 21 octombrie a.c., de la ora 18.00, Concertul Coral „Francisc Hubic”. Concertul va fi susținut de coruri din Oradea și Corul Operei Naționale din Cluj, după cum urmează: Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea (dirijor Nicoleta Țâmpu), Corul de Cameră „Voces” Oradea (dirijor Ovidiu Iloc), Corul Facultății de Muzică Oradea (dirijor Carmen Rus), Corul „Bunavestire-Francisc Hubic” al Eparhiei de Oradea (dirijor Radu Mureșan), Corurile reunite ale Filarmonicii de Stat Oradea și al Operei Naționale din Cluj (dirijor Corneliu Felecan).
Festivalul „Francisc Hubic” 2023 se încadrează în seria de evenimente organizate de Episcopia Greco-Catolică de Oradea la împlinirea a 75 de ani de la interzicerea Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în octombrie 1948, de sistemul totalitar comunist. Un moment istoric care a dat naștere unei îndelungate suferințe, care se dorește a fi transpusă și în mod vizual prin realizarea tuturor materialelor promoționale, a imaginilor și fotografiilor de la Festival în format alb-negru.
Festivalul dorește să readucă în atenția publicului importanța compozitorului greco-catolic Francisc Hubic la dezvoltarea muzicii corale românești. De-a lungul anilor, un obiectiv asumat al inițiativei a fost acela de a edita corect partiturile compozitorului greco-catolic Francisc Hubic. În acest an vor fi editate patru caiete de partituri, sub coordonarea științifică a lect. univ dr. Radu Mureșan: „Liturghia în mi bemol major pentru cor mixt” (Francisc Hubic), „Liturghia pe două voci” (Francisc Hubic), „Prohodul Domnului” (Francisc Hubic) și „Psalmul 136: la râul Babilonului” (Sigismund Toduță). Evenimentul de lansare a partiturilor din cadrul Festivalului Coral „Francisc Hubic” se va desfășura vineri, 20 octombrie, de la ora 11.00, în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea. Datorită renumelui pe care Festivalul Coral „Francisc Hubic” l-a câștigat în muzica corală românească, profesorul și muzicologul Mihai Ghircoiaș, custode al Fundației „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca și doamna muzicolog Cristescu Constanța au acceptat invitația de a participa la evenimentul lansării de partituri din acest an. Anul 2023 fiind decretat „Anul Ciprian Porumbescu” – la celebrarea a 170 de ani de la naşterea şi comemorarea a 140 de ani de la moartea compozitorului – vor fi lansate la această ediție a Festivalului „Francisc Hubic” și două volume fundamentale dedicate compozitorului bucovinean: „Ciprian Porumbescu necunoscut”, ediție îngrijită de Constanța Cristescu (București, Ed. Muzicală, 2023) și „Leca Morariu – Iraclie și Ciprian Porumbescu”, a doua ediție, îngrijită de muzicolog dr. Vasile Vasile din București, singurele cărți dedicate compoziției și creației compozitorului Ciprian Porumbescu publicate în acest an omagiar. Festivalul Coral „Francisc Hubic” se alinează astfel evenimentului major național al vieții muzicale românești.
Marcă înregistrată a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Festivalul Coral „Francisc Hubic” 2023, dorește să reamintească importanța pe care o compozitorul greco-catolic orădean în dezvoltarea muzicii corale românești. Începând cu ediția din acest an în cadrul Festivalului „Francisc Hubic” sunt editate și materiale ce țin de istoria și prezentul Episcopia Greco-Catolice de Oradea, gazda evenimentului. La această ediție este editat albumul „Episcop Demetriu Radu” din seria „Episcopi Greco-Catolici de Oradea Mare”.
Potrivit consilierului episcopal Rodica Indig, responsabil al departamentul Cultural al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, „în deschidere va cânta Corul de copii al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” căci ei sunt viitorul, sunt glasul cel nou”. Consecvența cu care Episcopia Greco-Catolică de Oradea reunește coruri și încearcă să mențină un nivel de calitate, „face ca acest eveniment să fie unul de înaltă ținută muzicală.”
„O altă grijă a organizatorilor – continuă doamna Indig – este aceea de a invita an de an mai multe coruri, pentru a menține viu acest mod de exprimare artistică, fiind singurul Festival Coral de această anvergură organizat la Oradea și în împrejurimi. Este un festival important deoarece a adus de-a lungul anilor coruri importante, precum Corul Madrigal, prezent la două ediții de Festival „Francisc Hubic”, cu ocazia unor evenimente marcante ale națiunii române precum Anul Centenar și totodată anul beatificării Fericiților Episcopi Greco-Catolici Martiri (2019), respectiv în 2022. Doamna Anna Ungureanu a venit la Oradea și a ținut un Master-class. Cu Corul Filarmonicii din Oradea am avut o colaborare la mai multe ediții, amintindu-ne în mod deosebit ediția din pandemie, dedicată lui Sigismund Toduță, organizată chiar la Filarmonică. Corul Operei Naționale Cluj, prima instituţie lirică a ţării și una dintre cele mai emblematice din Europa, a fost de-a lungul timpului alături de evenimentele culturale din Eparhia de Oradea. Cu Facultatea de Artă din Oradea există o colaborare care a început demult, cu realizarea caietelor de partituri și participarea la evenimentele cultural-corale ale Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Bineînțeles, Festivalul „Francisc Hubic” nu ar putea exista fără corul Eparhiei de Oradea „Buna Vestire – Francisc Hubic”, aflat sub bagheta maestrului Radu Mureșan, care ne-a obișnuit cu prezența constantă la toate evenimentele, fiind corul care duce mai departe ceea ce a fost, este și va rămâne pentru Eparhia de Oradea compozitorul Francisc Hubic.”
Prezentatoarea acestei ediții va fi doamna Loredana Corchiș, iar concertul Festivalului Coral „Francisc Hubic” va fi transmis în direct de postul de televiziune catolic de Maria TV. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0